Dacă pentru alte forme de educație cum ar fi cea intelectuală părinții mai pot avea impresia că o pot delega altor instituții cum ar fi grădinița, școala, pentru educația morală a copiilor lor ei sunt singurii responsabili.
Însă, în timp ce educația intelectuală este făcută sistematic după programe ce se întind pe ani de zile realizate în acord cu potențialul copilului la anumite vârste, educația morală se face de cele mai multe ori implicit, de la sine, în timpul interacțiunilor cu copilul.
Dar cum ai putea să faci concret educație morală copilului tău?
În primul rând stabilește-ți care sunt acele valori pe care ei vrea să le formezi copilului tău. Fiind foarte personale, pot fi foarte diferite de la persoană la persoană. Atât de diferite încât o valoare să fie văzută morală de unele persoane și imorală de altele. Ideal ar fi însă ca măcar cei doi părinți să fie de acord în privința celor mai importante. Aceste valori ar putea să fie sănătate, siguranță, fidelitate, încredere, spirit civic, spirit ecologic, iubirea de semeni, generozitate, sau independență, spirit de aventură, curaj, inițiativă. De multe ori sunt valorile comune care i-au unit pe părinți și i-au determinat să întemeieze împreună o familie.
Uneori însă, celălalt partener are „valori” diferite, pe care le exprimă direct sau nu cum ar fi: „fii egoist”, „ai grijă în primul rând de tine”, „fă ce-ți place și nu ține cont de alții”, „scopul scuză mijloacele”, „nu te lăsa călcat în picioare, trage-i și tu una să nu fii luat de fraier”, ceea ce duce la conflicte de valori în familie.
Și atunci nici acest prim pas nu mai este facil de realizat. În acest caz e nevoie ca cei doi parteneri să vorbească deschis despre asta, despre motivele pentru care fiecare consideră mai importante valorile lui decât ale celuilalt, despre cum anume crede fiecare că valorile lui contribuie la binele copilului. De multe ori conflictele între părinți legate de copii pornesc de la faptul că amândoi vor binele copilului, dar fiecare vede acest bine în mod diferit și soluția este clarificarea acestui lucru în mod concret.
După ce identificăm valorile importante pentru noi, un pas la fel de important este să ne analizăm propriul comportament. Cât respectăm noi valorile pe care vrem să le adopte copilul nostru? De multe ori avem pretenții de la copil pe care noi nu le îndeplinim. Și atunci nu putem fi credibili.
Așa că, dacă susținem că sănătatea e importantă și vrem să fie și pentru copilul nostru, cum se împacă asta cu faptul că tati este gras și mami fumează? Dacă identificăm astfel de arii în viața noastră este bine să le rezolvăm sau măcar să discutăm deschis cu copilul nostru. „Uite, vreau ca tu să mănânci sănătos pentru că nu vreau să ajungi ca mine. De acum am să învăț și eu alături de tine să mănânc sănătos și am să fac și sport ca să slăbesc.” Sau dacă nu putem, sau credem că nu putem, e mai bine să spunem: „Eu nu mai pot să mă las de fumat, dar nu vreau să îți distrugi și tu sănătatea ca mine. Eu m-am apucat când eram tânăr fiindcă …” Acesta însă nu e un model suficient de puternic pentru a influența, iar lecția transmisă indirect e cum să te dai bătut în fața unui viciu sau cel puțin a lăsa în aer întrebarea „Cum de tatăl meu nu se poate lăsa de fumat când tatăl lui X a reușit?” Știți expresia aceea: „ceea ce ești vorbește atât de tare, încât nu aud ceea ce spui”? Gândiți-vă la ea atunci când vreți să vă învățați copiii să respecte anumite valori, de la cele mai simple, până la cele mai complexe.
După ce treceți prin acest pas, puteți comunica valorile și copiilor în mod verbal sau scris dacă sunt mai mari. Se ajunge astfel la un fel de „declarație a familiei” de genul: „Pentru familia noastră este important să …”.
