Ce vă ziceam?

În ultimul articol al acestei rubrici, scris înaintea ultimei etape de campionat, deci înainte de a se fi desfășurat meciurile alea penale, îmi manifestam bucuria că în sfârșit se termină acest campionat pe care îl consideram cu nimic mai breaz decât precedentele. Vă mărturisesc că îmi spuneam că poate greșesc scriind asta, că poate sunt eu cârcotaș mai mult decât se cuvine, că sunt nedrept cu unii dintre cei implicați în „fenomen”. Mustrările astea de conștiință le-am avut între orele 13 (când am predat, miercuri, articolul la ziar) și 17.18, când deja plecau de pe teren primii doi dintre cei cinci rapidiști eliminați. Avusesem deja, cu zece minute înainte, când se făcuse 2-0 pentru Steaua la Vaslui, confirmarea faptului că nu greșisem cu nimic, ba dimpotrivă, că fusesem prea blând, aproape tandru, cu armata de jeguri pripășite sub acoperișul fotbalului. Iar ceea ce s-a petrecut la Petroșani nu e decât o sinteză a întregii nenorociri: public pușcăriabil, jucători cu psihicul deranjat, arbitru incapabil să-și exercite meseria, mă rog, tot tacâmul. Ba chiar „cu asupra de măsură”, în sensul că toate eliminările au fost pe deplin justificate sau măcar patru din ele, capul de afiș ținându-l cel al lui Nicolae, la egalitate cu al portarului Coman. Se poate invoca, de către fanii Rapidului, ideea că Nicolae nu l-a atins pe adversar. Perfect valabil, numai că atât în Regulamentul FIFA, cât și în Codul Penal, zice că tentativa se pedepsește în egală măsură cu fapta. Iar a lui Nicolae n-a fost tentativă de fault, ci de omor. Numai norocul ăluilalt (sau poate răzgândirea din ultima miime de secundă a făptașului) a făcut ca victima atentatului să nu plece cu ambulanța către cel mai apropiat ghips. Faptul că erau „șucăriți” că Steaua a dat deja două, nu justifică prin absolut nimic comportamentul de animale, cu atât mai puțin cu cât încă dinaintea meciului, cel puțin declarativ, rapidiștii erau împăcați cu soarta de secunzi în ierarhie. Ducând absurdul la extrem, hai să admitem că la mare necaz omul își mai poate scăpa de sub control. Dar atunci de ce și la bucurie izvorăște tot animalul!? Fiindcă nu pot să-mi explic prin absolut nimic imaginea aia copleșitoare din tribuna de la Vaslui: un puștan îmbrăcat într-o bluză galbenă, cu nimeni în preajmă, la câteva minute după fluierul final, dădea cu copitele într-un scaun până l-a rupt în bucăți, după care, fericit, a trecut la următorul! Jandarmii n-au intervenit (și bine au făcut!) fiindcă un idiot care își manifestă bucuria în acest fel, oricum nu pricepe nici măcar de ce ia bătaie sau amendă. Rectific cu acest prilej cele scrise de miercuri pentru joi: n-a fost un campionat la fel ca celelalte, ci unul care, în plus, a scos la lumină o sălbăticie și un animalism de care încă nu ne loviserăm până acum. Rămâne valabilă ideea că bine că s-a încheiat naibii o dată. Să-i uităm pentru o lună pe ăștia și să ne bucurăm de marele spectacol început ieri. Hai Brazilia!