CE va critica România pentru corupția persistentă



România va fi criticată pentru corupția persistentă și deficiențele din domeniul justiției, în raportul Comisiei Europene ce urmează a fi publicat săptămâna viitoare, dar pentru moment nu se vor adopta sancțiuni financiare, a declarat o sursă europeană, citată de Reuters.
Executivul UE va adopta la 23 iulie trei rapoarte referitoare la problemele de justiție, infracționalitate și corupție în Bulgaria și România și la gestionara fondurilor UE în ambele state riverane Mării Negre, care au aderat concomitent la blocul comunitar, în 2007.
Rapoartele sunt ținute secrete, chiar și față de Guvernele din Sofia și București, dar o sursă europeană familiară cu conținutul acestora a declarat că CE remarcă progrese în România, în pofida obstacolelor politice.
Fără sancțiuni financiare
În timp ce Bulgaria va fi privată de circa 500 de milioane de euro din fondurile de preaderare, deja suspendate din cauza dovezilor de fraudă, Bruxelles-ul nu va recomanda, cel mai probabil sancțiuni financiare împotriva României, susține sursa citată.
„Au fost realizate suficiente progrese pentru a sugera că există o perspectivă a rezultatelor. (Autoritățile de la București) cooperează și există cel puțin voința politică de a face ceva”, susține sursa citată.
„Există un risc financiar real în prezent. Un motiv pentru care au accelerat reformele este acela că au văzut ce s-a întâmplat cu Bulgaria”, a declarat sursa citată, menționând însă că Oficiul European de Luptă Antifraudă, OLAF, investighează unele proiecte în România.
Printre măsurile pozitive adoptate în ultimele șase luni, raportul remarcă numirea unui nou ministru al Justiției, înființarea și funcționarea unei agenții naționale antifraudă și suspendarea unei ordonanțe care ar fi blocat procesul de punere sub acuzare.
Parlamentarii blochează justiția
„Ceea ce lipsește sunt procesele și condamnările”, a declarat sursa citată, afirmând că partidele parlamentare au continuat să blocheze demersurile de aducere în fața justiției a „marilor pești”.
În martie, Curtea Constituțională a decis că procurorii au nevoie de aprobarea parlamentară pentru a investiga actualii și foștii miniștri, care sunt și membri ai Parlamentului.
Acest lucru a înghețat efectiv anchetele de corupție la nivel înalt, în timp ce cererile procurorilor sunt blocate în prezent în proceduri parlamentare.
În iunie, o comisie parlamentară a recomandat ca o cerere de anchetă împotriva fostului premier Adrian Năstase, pentru acuzații de corupție, să fie respinsă. Parlamentul a eșuat în încercările de a lua o decizie deoarece au votat prea puțini deputați, generând noi întârzieri.
Lupta dintre Palate
În afară de Năstase, care a fost acuzat pentru prima dată în 2006, dar dosarul lui a fost trimis înapoi procurorilor, anchetatorii vor să investigheze și câțiva foști membri ai Guvernului și pe actualul ministru al Muncii, Paul Păcuraru.
Diplomații europeni din București susțin că unele obstrucții parlamentare în cazurile de corupție ar putea fi determinate de lupta îndelungată dintre președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu și cea dintre partidele celor doi.
Sursa citată a precizat, de asemenea, că CE nu va activa clauza de salvgardare care ar avea ca efect înghețarea cooperării juridice cu Bulgaria și România și retragerea recunoașterii de către alte state membre a deciziilor judecătorești, deoarece acest lucru ar fi contraproductiv.