Ce trebuie și ce nu trebuie schimbat atunci când ne întoarcem spre Dumnezeu

Orice întoarcere spre Dumnezeu produce schimbări în viața omului. E nevoie de mult discernământ și de multă sfătuire cu duhovnicul pentru a fi siguri că nu luăm decizii greșite în acest sens, schimbând, adică, ceea ce nu trebuie schimbat și lăsând viața noastră neatinsă în zone ce au neapărată nevoie de schimbare. Spre exemplu, există femei care, întorcându-se la credință, caută a ține la distanță, trupește vorbind, pe soții lor, mai puțin duși la biserică. Sau, mai grav, chiar se despart de ei dacă aceștia nu țin pasul cu programul lor de rugăciune și asceză. Aici avem de a face cu o falsă evlavie și cu o râvnă neluminată de harul divin. Sfântul Apostol Pavel este categoric în astfel de situații: „Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” (I Corinteni 7, 3-4). Faptul că unul dintre soți ajunge la credință, iar celălalt rămâne necredincios, nu este motiv pentru a rupe legătura dintre ei, decât dacă cel necredincios dorește să se despartă (a se vedea I Corinteni 7, 12-16).
În afară de statutul familial, mai sunt încă două planuri în care cel ce dorește să urmeze lui Hristos Domnul nu trebuie să schimbe nimic: planul religios/ etnic și cel social: „Așa cum a dat Domnul fiecăruia, așa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Și așa rânduiesc în toate Bisericile. A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur. Tăierea împrejur nu este nimic; și netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poți să fii liber, mai mult folosește-te! Căci robul care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot așa cel chemat liber este rob al lui Hristos. Cu preț ați fost cumpărați. Nu vă faceți robi oamenilor. Fiecare, fraților, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu” (I Corinteni 7, 17-24). Aici nu avem un soi de resemnare sau de fatalism, ci o neclintită nădejde că mântuirea este accesibilă tuturor, indiferent de condiția cuiva pe acest pământ. Atunci când lăsăm pe Dumnezeu să intre în viața noastră, nimic nu ne mai poate împiedica să ajungem la măsura îndumnezeirii.
Prima și cea mai importantă schimbare pe care o avem de făcut este să părăsim păcatul și să ținem cât mai aproape de Dumnezeu. Mai rar, unii dau dovadă de o asemenea pocăință, încât schimbarea aceasta este una radicală. E cazul Sfintei Maria Egipteanca sau al altor sfinți care s-au ridicat din iadul cel mai de jos, lepădând lumea pentru a se dedica exclusiv vieții trăite în Hristos. Dacă ni se pare cu neputință a ne schimba în felul acesta, atunci să încercăm a schimba viața noastră făcând pași mici, adaptați modului nostru de a trăi. Asta presupune ca orice am avea de făcut să facem în numele și spre slava Domnului, ca pentru Domnul și împreună cu Domnul: „toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl” (Coloseni 3, 17); „Orice ați face, lucrați din toată inima, ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni” (Coloseni 3, 23); „De aceea, ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți” (I Corinteni 10, 31). Dacă ești profesor, să ai conștiința că prin tine Dumnezeu caută să modeleze sufletele ce-ți sunt încredințate spre a fi educate. Dacă ești o gospodină ce are de spălat niște vase murdare, să spui: „Spală, Doamne, și păcatele mele, cum sunt spălate aceste vase”. Oricine am fi și orice am face, să căutăm a lucra, a vorbi, a respira doar de dragul lui Dumnezeu. „Cel ce ține ziua, o ține pentru Domnul; și cel ce nu ține ziua, nu o ține pentru Domnul. Și cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, și mulțumește lui Dumnezeu. Căci nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 6-8). Acesta este metoda cea mai simplă și la îndemâna tuturor de a lăsa pe Dumnezeu să fie prezent în viața lor. Nu este vorba atât despre ce facem, cât despre cum facem ceea ce avem de făcut.
Când constatăm că viața noastră de zi cu zi ne obosește – și mă refer aici mai ales la oboseala psihică –, să luăm aminte: e semn că nu (mai) primim pe Dumnezeu în cele cotidiene ale noastre. Oboseala este generată de împotrivirea la ceea ce avem de lucrat și de nemulțumirea față de statutul nostru familial, social sau profesional. Pe undeva, s-a strecurat în noi și ne domină gândul că noi am avea ceva mai bun de făcut. Dacă însă avem, cu adevărat, nevoie de o schimbare în unul dintre cele trei planuri, atunci soluția este să începem a chema constant și insistent pe Dumnezeu și a-L face părtaș la ceea ce trăim sau lucrăm. El va limpezi ochii inimii noastre și ne va ghida apoi către viața pe care o avem de dus: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară” (Matei 11, 28-30)
(Sursa: Doxologia.ro)