Ne pregătim, din păcate, nu de alegeri, care nu ne vor aduce mari bucurii, ci de brambureală. Știm dinainte că nu va exista o majoritate clară, de altfel ar fi de mirare cu un asemenea sistem electoral. Dacă s-ar fi acceptat sistemul președintelui Băsescu ieșeam de două ori din casă, dar în turul doi aveam o majoritate solidă și un guvern garantat.
Așa, votanții se vor confrunta cu candidați fie problematici (citiți lista celor cu probleme de integritate pe www.romaniacurata.ro), fie complet necunoscuți (care se pot dovedi problematici mai târziu), și nici un partid nu va reuși să formeze guvernul de unul singur, nici măcar cel prezidențial.
Asta ne readuce în cercul vicios al imprevizibilității, pentru că nu se pot respecta programe de guvernare și ține promisiuni electorale decât dacă guvernezi singur, coalițiile sau guvernele minoritare sunt un alibi pentru fiecare partener care poate arăta spre ceilalți că nu îl lasă să se țină de cuvânt.
Nici măcar certitudinea că există unele baze comune, de genul cotei unice, nu mai sunt așa de sigure. După ultimele cheltuieli nesăbuite ale guvernului Tăriceanu, cota va trebui crescută la măcar 18% . Poate și TVA-ul, deși a-l crește în condițiile în care oricum consumul scade și creditul se usucă mi se pare sinucigaș pentru economia noastră. Măcar prețurile ar trebui să scadă, dar cum suntem încă cu economie incompletă de piață, nu se va întâmpla așa, în America prețul la pompa de benzină a căzut odată cu prețul internațional al petrolului la aproape jumătate față de luna iulie, la noi nu. Rămâne un mister pentru mine cum se fac prețurile într-o economie ca a noastră. Răspuns: încă discreționar.
Există două variante integral negative a rezultatelor acestor alegeri. Prima este ca guvernul propus de președinte să nu treacă de Parlament, și să înceapă un adevărat război civil, cu Băsescu amenințând cu alegeri anticipate, iar PSD-PC cu suspendarea președintelui, cu televiziunile voiculesciene făcînd atmosferă.
A doua ar fi ca PSD să ia peste 50%, iar președintele să fie constituțional obligat să numească un prim-ministru de la acest partid. Asta ar însemna consemnarea triumfului corupției din România. Năstase ar rămâne stăpân pe gresia lui tibetană, ba poate și-ar mai comanda un rând, procurorii ar fi dați afară că au îndrăznit, UE ne-ar tăia fondurile. Scenariul e neplauzibil, pentru că PSD nu va lua nici pe aproape de atât, și Constituția dă dreptul președintelui să numească orice prim-ministru dacă nici un partid nu are majoritatea absolută. Cu alte cuvinte, dacă PSD ia 32% și PD-L 30%, Băsescu nu e obligat să numească un prim-ministru de la PSD și va numi probabil un independent.
Dincolo de aceste două variante, toate celelalte par mult mai acceptabile. Cu condiția respectării angajamentelor noastre față de UE, de care beneficiem în primul rând noi, mie nu îmi pasă cine guvernează. Dar PNL și PSD dau semnale că nu ar respecta aceste angajamente. Societatea civilă le-a prezentat un contract cu statul de drept, care avea trei puncte principale, practic copiate din ultimul raport al Comisiei Europene. Au refuzat să îl semneze.
PD-L are destul defecte, și nimeni nu e mai conștient ca mine de acestea. Dar cu toate astea, a votat mai corect în parlament și mai european. Are mult mai puțini oameni cu probleme cu justiția. Și e partidul preferat de președinte. De asta baza unei viitoare guvernări nu poate fi decât PD-L. S-or găsi câțiva oameni mai competenți și integri în alte partide să se formeze o coaliție în jurul lor, dar altă soluție nu văd. Conflictul constituțional dintre Parlament și Președinte nu e de bun augur pentru un guvern de specialiști, care ar avea mereu probleme în Parlament. Soluția rămâne politică.
