Toate condițiile pentru eliberarea ultimei tranșe de 150 milioane euro de la Comisia Europenă, din împrumutul de cinci miliarde de euro, au fost îndeplinite, a declarat luni șeful misiunii Comisiei Europene în România, Istvan Szekely.
„Primul obiectiv al misiunii la care a participat CE a fost să stabilească dacă condițiile pentru eliberarea ultimei tranșe din împrumut au fost întrunite. Condițiile au fost îndeplinite, iar ultima tranșă de 150 de milioane de euro din programul de cinci miliarde de euro va fi eliberată”, a spus Szekely, într-o conferință de presă.
El a adăugat că noul acord semnat cu România are la bază un program economic convenit de Guvern și discutat cu instituțiile financiare internaționale.
„Acest program este susținut de un angajament preventiv, care însumează cinci miliarde de euro, din care 1,5 miliarde de euro de la CE. Acești bani vor fi eliberați doar dacă vor fi evoluții ale pieței dincolo de influența Guvernului și dacă programul este pe un curs bun”, a continuat oficialului Comisiei Europene.
Szekely a menționat că, la final, România este judecată de piață, iar schimbarea percepției față de acest stat a fost „foarte favorabilă”.
Oficialul CE a arătat că focusul noului acord s-a schimbat față de programul care s-a încheiat, de la asigurarea stabilității macroeconomice la dezvoltarea potențialului de creștere al țării. De asemenea, el a subliniat că în sectorul companiilor de stat, cum ar fi cele din transport și energie, trebuie crescută eficiența.
Noul acord de tip preventiv, încheiat la finele lunii martie pentru doi ani, are o valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Acordul va fi însoțit de un sprijin preventiv de la Uniunea Europeană și de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.
România a semnat în primăvara anului 2009 un acord stand-by cu FMI, care a făcut parte dintr-un pachet de asistență financiară de aproximativ 20 de miliarde de euro cu Fondul, UE, Banca Mondială și alte instituții financiare internaționale.