Îi înțeleg perfect pe colecționarii care-și ciopârțesc averea pentru a înhăța un tablou sau o sculptură semnată de un autor celebru sau în curs de-a deveni celebru. În fond, când e vorba de-o operă de artă, ai un motiv temeinic s-o vrei la îndemână, s-o admiri necontenit și să te iradiezi cu vraja ei, biruitoare peste secole și peste milenii.
Dar teribil de încâlcită este psihologia acelor colecționari care aruncă bani pe anumite flecuștețe ce-au aparținut unor personalități, flecuștețe scoase din uz și apărute ulterior, naiba știe pe ce căi, pe tarabele licitațiilor.
Unele – cum ar fi un tricou îmbibat cu nădușeala lui Cristinel Chivu, un pieptene știrb folosit pentru bretonul lui Crin Antonescu ori un stilou cu care și-a ștampilat contractele tenorul José Carreras – tot mai pot fi spălate, dezinfectate și-apoi întrebuințate la ceva. Sau poate că ele iau loc în vitrina cu trofee ori tocmai în seif, grație valorii lor sentimentale, deși unele nici în clin nici în mânecă n-au cu activitățile de bază, prin care foștii proprietari s-au impus în ochii lumii.
Alte asemenea lucrușoare țin însă de țarcul încăpător al patologicului. Aud că s-au vândut la licitație crâmpeie din gunoiul menajer azvârlit la pubelă de Paris Hilton, incluzând o conservă goală pentru câini, o periuță de dinți folosită, câteva bețigașe care i-au desfundat toaleta urechilor, o cutie de cola și două scrisorici fierbinți, primite de starletuță în pârnaia onorată de ea cu prezența, din păcate pentru un timp mult prea scurt.
O lume bolnavă la etajul superior, în așa ceva trăim. Astfel încât, dacă vedeți chiloțeii micuței Băsescu agățați pe sârmă la uscat, nu stați pe gânduri. Umflați-i și iviți-i la licitație pe net, deoarece colecționarii cu portofelul plin abia așteaptă! Dacă respectivii chiloței nu-s foarte temeinic spălați și dau semne că-s înnobilați de-o mică hartă apărută din motive pur hrebenciuciene, prețul se dublează sau chiar se triplează, așa că vă puteți aștepta să dați lovitura vieții voastre, echivalentă cu o chiverniseală și jumătate.
Mai multe perechi de chiloței, mai multe surse de câștig!