Coplată

Ce taxe vom plăti când mergem la doctor



Irina Badrajan: „Multe categorii de persoane sunt scutite de plată”
Irina Badrajan: „Multe categorii de persoane sunt scutite de plată”

Proiectul de lege care stabilește cuantumul taxelor pentru o vizită la doctor a intrat în dezbatere publică, iar perspectiva de a scoate bani din buzunar pentru o consultație, analiză sau spitalizare îi sperie pe suceveni. Măsura îi nemulțumește și pe medicii de familie, care nu văd în ea decât o nouă încercare de a li se micșora câștigurile și de a se mai face niște economii la buget.
„Nu mi se pare corect, dar unde-i lege nu-i tocmeală”, spune Paul Leșanu, de 64 ani, pensionar. „Nu plătim destule taxe? Ni se iau deja atâția bani din salariu. La orice medic mergem, mai ales în spital, trebuie să cotizăm. Acum vom plăti și mai mult când ajungem la doctor”, completează Petronela Flodor, de 47 ani, salariată.
Coplata, un „adevărat dezastru” pentru medicii de familie

De cealaltă parte, medicii de familie suceveni, prin vocea purtătorului de cuvânt Irina Badrajan, cred că viitoarea măsură nu îi va afecta prea mult pe pacienți, deoarece nu toată lumea va fi pusă la plată și, în plus, doar un număr limitat de consultații, analize și spitalizări va fi supus coplății. În schimb, pentru doctori va fi „un adevărat dezastru întrucât li se vor reduce câștigurile cabinetelor cu 30%, ceea ce înseamnă faliment”.
„S-a stârnit o panică nejustificată, fiindcă populația nu a înțeles ce se întâmplă. La o analiză mai atentă se va vedea, însă, că lucrurile nu se vor înrăutăți chiar atât de mult după introducerea noului sistem. Și asta, deoarece multe categorii de persoane sunt scutite de plată, iar pacienții cu adevărat defavorizați sau cu venituri mici vor fi și ei protejați, pentru aceștia statul fiind cel care plătește. În plus, bolnavii nu vor scoate bani din buzunar de fiecare dată când merg la doctor, ei vor plăti doar un număr limitat de vizite, restul nemaifiind supuse coplății”, a explicat Irina Badrajan.
Până la 600 de lei pe an pentru consultațiile medicale

Potrivit proiectului de lege, pacienții vor plăti până la 600 de lei pe an pentru consultațiile medicale. Sistemul de coplată se va aplica în medicina primară, la medicul de familie, la medicul specialist și în spitale, însă nu și pentru asistența medicală de urgență.
Pentru contribuția personală a serviciului medical, pacientului i se va elibera un document numit tichet moderator pentru sănătate, prin care se face dovada realizării actului medical și a plății acestuia.
Astfel, coplata pentru o vizită la doctorul de familie va fi de 5 lei, iar pentru vizitele la domiciliu, în afara programului de lucru al medicului, de 15 lei. Consultația la medicul specialist din ambulatoriu va fi de 10 lei, iar consultația la medicul specialist în afara programului de lucru – 20 lei. Consultația efectuată de serviciul de ambulanță, doar în cazul când aceasta reprezintă solicitare de consultație la domiciliu, se va taxa cu 20 lei.
La serviciile de recuperare în ambulatoriu, pentru proceduri de fizioterapie, kinetoterapie, masaj, etc., coplata este de 50 lei pe cură, maxim 100 lei pe an (luându-se în calcul în medie 10 zile per cură, 2 cure/an). Coplata pentru spitalizarea de zi va fi de 10 lei, iar pentru spitalizarea continuă de 50 de lei. Pentruunele servicii paraclinice, se va încasa, de asemenea, coplata: analize de laborator – 1 leu/test, radiologie și explorări funcționale – 5 lei, computer tomograf fără substanță de contrast – 25 lei, iar cu substanță de contrast – 50 lei, RMN fără substanță de contrast – 100 lei și cu substanță de contrast – 200 lei, angiografie – 150 lei, scintigrafie – 100 lei.
Ce servicii nu se vor plăti?

Sunt scutite de plată categoriile de servicii acordate bolnavilor cu afecțiuni incluse în programele de sănătate, pentru afecțiunea de bază: ședințele de chimioterapie, de radioterapie și de hemodializă și dializă peritoneală etc. În continuare, bolnavii cronici înscriși în programele naționale de sănătate vor beneficia de servicii și tratament gratuite. Categoriile de servicii acordate în situațiile de urgență medico-chirurgicală, până la stabilizarea bolnavului, includ urgențe chirurgicale – accidente rutiere, casnice (electrocutare, arsuri etc.), de muncă, plăgi prin tăiere, împușcare, înțepare, apendicite acute, pancreatită acută, colecistită acută, fracturi, etc. și urgențe medicale- infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, come, colică biliară, renală, etc. Sunt exceptate de plată și categoriile de servicii acordate bolnavilor cu afecțiuni endemo-epidemice: boli infecțioase acute (meningite, encefalite) până la stabilizarea bolnavului, boli transmisibile, până la negativare. De asemenea, nu se încasează coplata pentru naștere.
Cine este exceptat de la plată?

Categoriile de persoane pentru care coplata va fi suportată din alte surse (buget de stat) sunt următoarele: persoanele fără venituri și persoanele care fac parte dintr-o familie care au dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, pensionarii sub 700 lei/lună, copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenici sau studenți și dacă nu realizează venituri din muncă, șomerii, alte categorii de persoane care acum beneficiază de gratuități în virtutea unor legi specifice (revoluționari, persecutați politic, veterani de război, persoane cu handicap etc.), dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de aceste legi precum și cele provenite din pensii, gravidele doar pentru serviciile aferente gravidității.
Din vară, populația va plăti dublu pe serviciile medicale

După introducerea coplății, populația va plăti dublu pe serviciile medicale, având în vedere că fiecare pacient contribuie deja la stat, plătind lunar asigurarea obligatorie de sănătate. Deși eficiența noului sistem a fost criticată de o parte a medicilor și i-a îngrijorat pe bolnavi, Ministerul Sănătății spune că această măsură trebuia luată fiindcă în România sunt sub cinci milioane de contribuabili la Sănătate, care nu pot susține sistemul sanitar pentru cei aproximativ 22 milioane de cetățeni. „Coplata este implementată și în statele occidentale, unde funcționează de mulți ani și cu rezultate foarte bune. Pe de o parte, prin acest sistem vom putea avea un control al efectuării sau al neefectuării plății către medicii de familie, în raport cu decontarea ulterioară de la CNAS, iar pe de altă parte, încercăm o scădere a tendinței de adresabilitate a populației către spitale, care, în general, ajunge aici pentru lucruri minore. Este relevant faptul că plătim 46,8% din fondul din contribuțiile la sănătate pentru serviciile oferite de spitale, media europeană fiind de 40%. În schimb, la medicii de familie, procentul este de 5,8%, mult mai mic decât media din UE”, a motivat Attila Cseke.
Peste 700 de milioane de lei anual, aduși în sistem de coplată

După atingerea plafonului de 600 lei pe pacient, nu se mai plătește contribuție personală la serviciile cu coplată.
Ministerul Sănătății estimează că peste 9.400.000 de persoane vor fi scutite de la plata tichetelor pentru sănătate.Introdusă ca una dintre principalele clauze ale angajamentului financiar pe care Guvernul l-a încheiat cu FMI și Banca Mondială, coplata ar urma să genereze în sistem peste 700 de milioane de lei anual, mai spun reprezentanții ministerului. Mecanismul de coplată va aduce, potrivit oficialilor de la București, beneficii printre care creșterea accesului la asistența medicală la nivelul adecvat, creșterea eficienței la nivelul sistemului de sănătate, monitorizarea și transparența cheltuielilor, opțiuni pentru reducerea efortului financiar al contribuabilului și venituri suplimentare pentru unitățile medicale.




Recomandări

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”
Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava
Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan