CE suspectează Transelectrica și OPCOM că discriminează traderii străini de energie



Comisia europeană (CE) a început o investigație privind abuzul de poziție dominantă împotriva OPCOM și a Transelectrica, acționarul unic al bursei de energie, suspectând cele două entități că discriminează participanții la piață pentru că îi obligă să fie înregistrați în România.
„Comisia are îngrijorări că OPCOM poate discrimina companiile pe baza naționalității sau a locului unde sunt înregistrate (…)”, se arată într-un comunicat al CE.
CE investighează solicitarea OPCOM, adresată companiilor care tranzacționează energie pe platforma spot, ca toți participanții să fac dovada că plătesc TVA și că prin urmare sunt înregistrate în România.
Potrivit CE, această practică poate cauza creșterea costurilor traderilor de energie din afara țării și ar putea descuraja alte companii să intre pe piață, având ca efect scăderea lichidității pe OPCOM.
Comunicatul precizează că deschiderea investigației nu înseamnă antepronunțarea asupra rezultatului acesteia, ci că va urma o analiză aprofundată din partea CE. De asemenea, nu exită un termen limită în privința finalizării investigației.
OPCOM, Transelectrica și Consiliul Concurenței au fost deja informate de către CE cu privire la începerea investigației, se mai spune în comunicat.
Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.