Poporul român este unul credincios, chiar dacă mai sunt unii dintre noi care se îndoiesc de procentele covârșitoare ale celor care acordă încredere Bisericii Ortodoxe Române, mai mult decât atât, aceștia nu doar se lasă conduși de o nefastă îndoială, ci se și refugiază în practici străine Bisericii, alegând să își conducă viața după ceea ce, generic, putem numi superstiții. Ceea ce este trist este faptul că tinerii au moștenit de la cei vârstnici superstiții și obiceiuri din vechime, ba, mai mult, le-au reținut și dezvoltat sensurile, și observăm cum generațiile ce vin sunt tot mai atrase de practici oculte și superstiții, în detrimentul participării la Sfânta Liturghie și trăirii unei vieți creștine în duhul Bisericii lui Hristos.
Cu toții ne-am văzut tineri speriați de o pisică neagră ce ne-a tăiat calea sau ne-am simțit neliniștiți de faptul că trebuie să ne întoarcem din ușă pentru că am uitat ceva pe birou sau ne-am temut că nu vom putea să realizăm ceva astăzi, din simplul motiv că este o zi de 13. În ultimul timp, lucrurile au evoluat, dar, din păcate, nu în direcția bună. Avem un „Festival al superstițiilor” finanțat de programul european „Tineret în acțiune”, ba chiar a apărut și primul dicționar internațional online de superstiții creat de… tinerii cercetași.
Superstițiile, un refugiu al oamenilor slabi
„Părinții mei sunt superstițioși, dar am observat că nu ei sunt de vină pentru acest lucru, ci doar au moștenit tendința de a fi superstițioși de la părinții lor, deci putem spune că superstițiile s-au moștenit. Eu nu cred în aceste lucruri din simplul motiv că nu s-a întâmplat vreodată să pățesc ceva atunci când nu am respectat indicațiile prețioase ale mamei, să fac așa sau altfel, căci mi se întâmplă ceva rău dacă nu respect niște indicații a căror logică nu am înțeles-o și nici nu cred că o voi înțelege. Poate tocmai pentru că nu e vorba de vreo logică în respectarea unei superstiții”, ne-a mărturisit Florentina, proaspăt absolventă a Facultății de Economie din București. Și Cristina spune că nu crede în superstiții pentru simplul fapt că nu vede vreo logică sau vreun argument pe care superstițioșii să îl aducă în susținerea ideilor pe care le promovează și le respectă, uneori mai ceva decât tot ce au mai drag, familie, copii etc. George, student la Academia de Poliție, este de părere că „doar oamenii slabi cred în superstiții, și aceasta doar pentru a nu fi ei responsabili de problemele care pot apărea sau pe care ei le provoacă, astfel încât aruncă vina pe ceva ce nu pot explica, când de fapt ei sunt cei care poartă întreaga responsabilitate a ceea ce se întâmplă, bun sau rău, în viața lor și a celor cunoscuți. Superstițiile nu sunt decât un refugiu pentru niște persoane care nu au curajul să-și asume responsabilitatea faptelor și nici nu au maturitatea necesară de a vedea în perspectivă; nu au viziune și sunt prea egoiști pentru a ieși din autosuficiența în care trăiesc. Și eu am avut o perioadă în care spuneam că destinul este vinovat pentru insuccesele mele și că așa îmi este scris să se întâmple, dar am observat că prin muncă și printr-un efort susținut pot schimba o stare de fapt și îmi pot atinge obiectivele. Îmi amintesc chiar ziua când am plecat la București pentru a susține examenul de admitere la Academie, mi-am uitat cartea de identitate pe birou și m-am întors de la parter, iar mama mi-a ținut o morală că nu trebuia să mă întorc din drum căci îmi va merge rău. Tot drumul până la București m-am gândit la asta și am fost foarte dezamăgit, descurajat. După ce am trecut probele eliminatorii și m-am descurcat bine la prima probă scrisă, m-am gândit că treaba cu ghinionul dacă te întorci din drum este o mare prostie. Și așa a fost; am fost admis cu 9,50”, își amintește George cu bucurie.
Păcatul nu duce spre virtute
Ana Maria, studentă la Facultatea de Litere din București, crede că ne autosugestionăm și de aici începe toată problema cu superstițiile. „Ne creăm, mental, tot felul de clișee de genul: m-am întors din drum, clar nu voi avea o zi bună sau ies cu dreptul din casă pentru a-mi merge bine. Și uneori așa se întâmplă, dar asta pentru că ne inducem aceste gânduri și creăm inconștient posibilitatea transpunerii în plan real a acestor superstiții. Dar trebuie remarcat că, în majoritatea lor, superstițioșii mai au și alte idei, cum ar fi predestinarea, aplecarea spre tot felul de ocultisme, vrăjitorie. Eu sunt mulțumită de faptul că am crescut la bunici, cu învățături sănătoase și acolo a fost locul în care mi-am format caracterul, educația religioasă, la care țin mult. Nu am uitat cum bunica mă punea seara să mă închin înainte de culcare, spunându-mi că doar așa voi crește mare și sănătoasă. Am auzit și eu tot felul de reguli, să nu speli în zi de vineri, să nu te întorci din drum; dar tot bunica mi-a dat cel mai important sfat: să merg duminica la biserică și Dumnezeu mă va ajuta. Și așa a fost”.
Tinerii au nevoie de sfat duhovnicesc
Părintele Bogdan Dumitru, slujitor la Biserica „Schimbarea la Față și Izvorul Tămăduirii” din Ploiești, ne-a istorisit următoarea întâmplare: „Într-una din zile, tocmai când plecam la biserică, în timp ce traversam aleea din fața blocului, se oprește lângă mine o mașină și de la volan, fără nici o introducere formală, o domnișoară mă întreabă: „Este adevărat, părinte, că atunci când întâlnești un preot trebuie să te uiți în talpă?” Am rămas fără replică, dar am încercat să îmi revin rapid. Am răspuns: „Doar dacă ești foarte superstițios. Și asta nu este deloc bine”. Nu a mai fost timp pentru explicații suplimentare, căci domnișoara a zâmbit și a plecat mai departe. Probabil se liniștise gândindu-se că a scăpat de calvarul unui gest atât de stupid precum uitatul în talpă. Ce învățăminte se pot trage din astfel de întâlniri „fulger” cu tinerii? Să nu judeci pe nimeni la prima vedere, oricât de superficial ar părea, pentru că nu poți să știi ce este în sufletul omului; Deși tinerii sunt foarte influențabili în ceea ce cred, totuși avantajul lor este că nu sunt „învechiți în răutățile lor”, fiind capabili să își înțeleagă mai ușor greșelile și să încerce să le corecteze; Tinerii au mare nevoie de sfat duhovnicesc pentru a putea distinge între esențial și derizoriu, între bine și rău, între credință autentică și superstiție, între libertatea lui Hristos și libertinajul patimilor. Aș aminti un cuvânt de învățătură al părintelui Nicodim Bujor, de la Mănăstirea Cernica, autorul Acatistului Sfântului Calinic de la Cernica, care sfătuia pe preoți să nu refuze niciodată pe un om care cere o binecuvântare sau un sfat sufletesc: „Primește-i pe toți, că nu știi dacă aceea nu va fi singura binecuvântare din viața omului aceluia”.”
(Pr. Constantin Rotaru, Ziarul Lumina)