Ce știm despre masonerie?

Mai nimic. Mult… și aproape nimic. Am luat cu niscaiva speranțe cartea „Francmasoneria și Junimea literară” editată de „Centrul național de studii francmasonice” (autori: M.D. Sturdza, H.N. Bălcești și ieșeanul Liviu Papuc), sperând că voi afla ceea ce realmente poate interesa, adică modalități concrete de acțiune masonică, „spețe” revelatoare, determinări izbutite, intervenții ratate ș.a.m.d. În general, se cam bănuiește ce a întreprins Masoneria de-a lungul veacurilor, dar nimeni și nicăieri nu detaliază concret… cum. Să fie suficientă elocvența generoasei devize înscrise pe frontispiciul diplomelor masonice reproduse în paginile cărții („salut, prietenie, fraternitate, forță, toleranță!”) pentru a influența decizii majore în istoria lumii? Greu de crezut că simpla apartenență, conjugată cu solidaritatea de grup, poate garanta tratamentul privilegiat și înscrierea masonului în siajul marii performanțe politice. Se spune că dubla alegere a lui Al. Ioan Cuza s-a datorat (și) Masoneriei, dar, oare, simpla calitate de membru obedient într-o lojă balcanică l-a făcut domn al Principatelor Unite? De ce nu l-a putut proteja pe mai departe, lăsându-l victimă „monstruoasei coaliții”? Care erau puterile, dar și limitele potenței Masoneriei, cum a funcționat mecanismul votării, cum a acționat organizația în plan internațional, determinând acceptul mai marilor lumii, când și unde s-a luat decizia premergătoare votului, a existat o „sufragerie-lojă a lui Oprea” la mijlocul veacului XIX? Se potrivește titlul unei emisiuni radiofonice de odinioară, „Întrebări la care s-a răspuns, întrebări la care nu s-a răspuns încă”! Cartea cuprinde liste detaliate de masoni, cu data și locul inițierii. Bine, și? Masoneria funcționează în România și azi. Nu-i o societate secretă (și Constituția din 1991, și cea din 2003, interzic asocierile „subterane”), este înscrisă onorabil la Judecătorie, cu menționarea „sediului social” și al sediului „de lucru”. Chiar dacă (poate) mai practică ritualuri ezoterice, mizând pe intim, tainic, de ne-arătat mulțimii, ci doar unor grupuri restrânse, iat-o prezentă și exoteric, „la față de cortină”. Lista generală „la zi” a membrilor, de la origini și până azi, este destul de deconcertantă. Îl afli acolo și pe Vasile Alecsandri, și pe Nicu Alifantis, și pe Gheorghe Asachi, și pe Eugen Barbu, și pe Nicolae Bălcescu, Dimitrie Cantemir, Horea (!), Titu Maiorescu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Titulescu, dar și pe Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Al. Paleologu, Popescu-Piedone, Călin Popescu-Tăriceanu, Radu Vasile & comp. (în 2009, România avea înscriși 7500 de francmasoni; ce fac, cum fac, slujesc cuiva?). Organizația, înființată, zice-se, încă de pe vremea în care se construia Turnul Babel (Eliade consideră că începuturile ar trebui căutate în vechiul Sumer, alții îi caută originile în Roma Antică) este un „monument istoric” ce și-a pierdut „înțelesul originar”, devenind fără relevanță în contemporaneitate, sau încă deține puteri mai mult sau mai puțin oculte, capabile să influențeze și-n zilele noastre jocul politic? S-o prețuim, să ne temem, s-o ignorăm? Este Masoneria un adversar declarat al naționalismului? În 1871, Eminescu considera că-i falsă impresie: „Nu este adevărat că masonismul exclude naționalismul!”. De altfel, aproape toți întemeietorii Americii au fost francmasoni – și Washington, și Franklin. Până și Churchill! Țările care împărtășesc mentalitatea egalitaristă francmasonă sunt printre cele mai puternice din lume! Principiile doctrinare (dacă se poate vorbi despre o doctrină) sunt cât se poate de generoase: tinde către perfecționarea individului, este deschisă față de orice religie, și-i întru totul favorabilă democrației – cel puțin în principii. Se deosebește prea mult organizarea pe clase, grade și rituri de construcția actuală a partidului politic? Obediența masonă este mai puțin flagrantă vizavi de obediența partinică ce obligă la votul decis de la centru? Probabil că deranjant este faptul că partidul ți-l alegi, în vreme ce masonii te aleg. Am un amic care a trecut pe la nu mai puțin de șase partide; nu i-ar fi displăcut, sunt sigur, și o diplomă masonică. Numai că…
Să mai cred că, odată și odată, voi citi și cartea despre masonerie pe care o tot aștept? Slabe speranțe!