Ce știm despre Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor

– Această sărbătoare va fi serbată, în acest an, joi, – 1 IUNIE – de Ziua Internațională a Copilului
La 40 de zile de la luminatul praznic al Învierii Domnului sau Sf. Paști, și cu 10 zile înainte de sărbătoarea Pogorârii Sf. Duh sau a Rusaliilor, Biserica Creștină prăznuiește cu aleasă bucurie duhovnicească înălțarea la cer cu trupul, a Mântuitorului Iisus Hristos sau Ispasul, sărbătoare care în acest an se sărbătorește joi, de Ziua Internațională a Copilului – 1 Iunie.
Este una din cele mai vechi sărbători creștine, amintită în Constituțiile Apostolice precum și în lucrarea ”Despre Sărbătoarea Paștilor” a lui Eusebiu de Cezareea.
Sf. Ioan Gura de Aur o numește ”ziua cea mare, cea cinstită și cea luminoasă a Celui Răstignit,” iar Sf. Antonie al Alexandriei, Sf. Grigorie de Nissa și Fericitul Augustin i-au închinat cuvântări alese păstrate până astăzi.
În Simbolul Credinței, mărturisim că Iisus Hristos, cel născut din Tatăl mai înainte de veci ca om, născut la ”plinirea vremii” (Gal. 4, 4), din Fecioara Maria, a pătimit, s-a răstignit, a fost îngropat, o înviat a treia zi după Scripturi și ”s-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.”
În iconomia mântuirii neamului omenesc Înălțarea la cer a Domnului ocupă un loc important și împreună cu Învierea și cu Pogorârea Sf. Duh formează triada de evenimente care pecetluiesc lucrarea divino-umană a Mântuitorului Hristos.
Evenimentul Înălțării ne este relatat de către Sf. Evanghelii. Sf. Ev. Marcu ne spune pe scurt că ”Domnul după ce a vorbit cu ei (cu ucenicii) S-a înălțat la cer și a șezut de a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19).
Evanghelistul Luca ne relatează și el minunea Înălțării Domnului: ”Și i-a scos afară până în Betania și ridicându-și mâinile i-a binecuvântat. Și când îi binecuvânta S-a depărtat de la ei și S-a înălțat la cer. Iar ei închinându-i-se Lui s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare …” (Luca 24, 49-52).
Același evanghelist Luca, în cea de a doua sa lucrare cuprinsă în canonul Noului Testament, e vorba de cartea Faptele Apostolilor, ne descrie mai pe larg și cu noi amănunte Înălțarea la cer a Domnului, arătând că Domnul Iisus ”până în ziua în care S-a înălțat la cer, după ce a dat porunci apostolilor pe care i-a ales prin Duhul Sfânt, cărora s-a și înfățișat viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-se timp de 40 de zile și vorbind cele despre împărăția lui Dumnezeu.” (Fapte 1, 2-3), le-a poruncit acestora să nu se depărteze de Ierusalim ci să aștepte făgăduința Tatălui – adică revărsarea Duhului Sfânt asupra lor.
– „Prin Învierea Sa din morți, ca biruitor asupra iadului, Hristos cel Înălțat la cer a inaugurat un nou mod de viață, a unei vieți cu și în Dumnezeu”
Îmbrăcați cu putere de sus, ei apostolii vor deveni martori ai Învierii si ai Înălțării Lui în Ierusalim și în Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului. După ce le-a spus acestea – notează Sf. Luca ”s-a înălțat la cer, în văzul lor și un nor L-a luat de la ochii lor, și căutând ei la cer, când mergea El, iată doi bărbați au statut înaintea lor în vesminte strălucitoare. Care au zis: bărbați galileeni, ce stați căutând spre cer? Acest Iisus care s-a înălțat de la voi la cer, așa va veni precum L-ați văzut mergând la cer. Atunci s-au întors Apostolii la Ierusalim de la muntele ce se chema al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim cale de o sâmbătă” (Fapte 1, 9-12).
Minunea aceasta a Înălțării i-a copleșit pe ucenici, și abia acum au înțeles sensul duhovnicesc al Împărăției Mesianice întemeiate de Mântuitorul Hristos, care de altfel le-a și spus ucenicilor că: ”nu este al nostru a ști anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa” (?Fapte 1, 7).
La fel ca și la Botez, și la Schimbarea la față și aici la Înălțare apare norul de lumină, simbol al prezenței lui Dumnezeu în lume și implicit al teofaniilor din Vechiul și Noul Testament.
Cei doi bărbați în veșminte luminoase, doi îngeri la fel ca și la Înviere, sau după alți exegeți chiar cei doi martori al Schimbării la Față, Moise și Ilie, au rolul de a explicita minunea petrecută acolo pe Muntele Măslinilor și anume ca Fiul Omului venit pe pământ din slava cerului se reîntoarce biruitor și plin de măreție în cer și șade de-a dreapta Părintelui Ceresc conform celor spuse de psalmistul David (Ps. 109, 1).
Martorii cerești ai Înălțării Domnului, le explica în același timp, martorilor pământești, deci apostolilor și celor care erau împreună cu ei și faptul că Înălțarea este un preludiu al Parusiei Domnului, adică a celei de a doua veniri. Hristos cel Înviat rămâne în cer în așteptarea manifestării Sale finale (Col. 3, 1-4), adică cea de a doua venire a Sa când se va întoarce tot așa cum a plecat (Fapte 1, 11), coborând din cer (1 Tes. 4, 16), venind pe norii cerului (Apoc. 1, 7), iar aleșii Săi vor urca și ei întru întâmpinarea Domnului în văzduh (1 Tes. 4, 17).
Prin Învierea Sa din morți, ca biruitor asupra iadului Hristos cel Înălțat la cer a inaugurat un nou mod de viață, a unei vieți cu și în Dumnezeu.
Prin Înviere și prin Înălțare Hristos întra primul în noua viață și în cerul nou și pământul nou,
pentru a pregăti un loc aleșilor Săi, apoi se va întoarce să-i ia împreună cu El ca să fie de-a pururi cu El în ceruri (Ioan 14, 2).
În așteptarea acestei noi vieți la care toți suntem chemați, cei botezați în numele Sf. Treimi, trebuie să rămânem uniți prin credință și prin Sf. Taine cu Domnul cel Înviat și Înălțat la cer.
Înviați încă de acum și înălțați la cer împreună cu Hristos (Ef. 2, 6), noi creștinii țintim către cele de sus căci adevărata noastră viață este ”ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3, 1), iar cetatea noastră este ”sus în ceruri” (Filipeni 3, 20), iar idealul nostru este ”omul ceresc” (1 Cor. 15).
Înălțarea la cer este un simbol pentru o continua strădania de a ne urca spre înălțimea Adevărului – Hristos
Într-o lume care se afundă tot mai mult în bezna păcatelor, a nelegiuirilor și a deznădejdii, Înălțarea la cer este un simbol pentru o continuă strădanie de a ne urca spre cer, spre înălțimea binefăcătoare a Adevărului Suprem care este Hristos și în același timp de a ”ne înstrăina din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim pentru ca Dumnezeu să ne ridice la ceruri” cum rostim în condacul Acatistului Mântuitorului.
Pentru fiecare dintre noi ziua Înălțării, care este în tradiția poporului nostru și o Zi a Eroilor, să fie și un prilej de rememorare a faptelor de glorie și a jertfei înaintașilor noștri și un imbold de a iubi și a cunoaște și mai mult pe Hristos și Învățătura Lui cea dumnezeiască și de a cinsti și de a pomeni din neam în neam faptele nepieritoare ale sfinților noștri înaintași. (Arhidiacon Visarion Baltat)