Recentele proteste ale minerilor de la exploatarea minieră Crucea și politica promovată de conducerea Companiei Naționale a Uraniului (CNU), în urma căreia Societatea Națională Nuclearelectrica SA (SNN) a reziliat contractul de achiziție a combustibilului nuclear de la CNU și cumpără acum de la o firmă canadiană, ridică întrebări în ceea ce privește soarta uraniului românesc și viitorul minei Crucea. Datele postate pe site-ul Nuclearelectrica http://www.nuclearelectrica.ro/wp-content/uploads/2016/07/Date-piata-uraniu.pdf arată că la începutul anul 2016 prețul uraniului a fost cel mai scăzut din ultimii zece ani. Explicația este oferită de aceeași sursă, care citează compania Haywodd din Vancouver, conform căreia prețul uraniului a scăzut din cauza absenței achizițiilor de uraniu ale producătorilor care au închis reactoarele japoneze în urma accidentului de la Fukushima. O altă cauză este producția de minereu de uraniu, care a crescut în majoritatea minelor. Alți factori de scădere sunt, potrivit companiei canadiene, deciziile Germaniei și Elveției de a opri toate reactoarele de pe teritoriul propriu, iar Statele Unite au pus în funcțiune ultimul reactor nuclear cu mai mult de 20 de ani în urmă. Ar fi vorba, prin urmare, de o acumulare de materie primă la producători, stocurile de minereu la nivelul anului 2014 fiind de 217.000 tone de uraniu. Această cantitate, apreciază sursa, este suficientă pentru a acoperi funcționarea pentru următorii trei ani a reactoarelor aflate în operare, fără să fie nevoie de achiziții noi de materie primă.
Informațiile postate pe site-ul unei alte organizații de profil, Asociația Mondială Nucleară (World Nuclear Association), arată că în iulie 2015 producția de uraniu a scăzut doar în unele state, în altele înregistrând o creștere spectaculoasă din 2004 până în 2013-2014. Astfel, producția a scăzut în țări precum Canada, de la 11.597 tone în 2004, la 9.134 tone în 2014; Germania, de la 77 la 33 de tone, România, de la 90 la 77 tone, sau Rusia, de la 3.200 la 2.990 tone. În China, producția a crescut de la 750 tone în 2004 la 1.500 tone în 2014; Kazahstan – de la 3.719 tone la 23.127 de tone; India, de la 230 la 385 de tone, SUA, de la 874 la 1.919 tone, sau Uzbekistan, de la 2.016 la 2.400 de tone de uraniu. Tot de aici aflăm că după accidentul de la Fukushima, cererea de uraniu a crescut cu peste 31% și o cerere mare vine din partea instalațiilor nucleare nou construite.
Piață există, dar nu pentru minele statului
Într-un interviu acordat ziarului ”Puterea”, în data de 29 martie 2016, directorul general al Nuclearelectrica, Daniela Lulache, avea aceeași prognoză optimistă: „La 1 martie 2016, erau 65 de unități nucleare în construcție la nivel global și 173 planificate. Mai mult, există la nivel internațional o reorientare a statelor cu tradiție în industria petrolieră către dezvoltarea de proiecte nucleare. Criteriile sunt în egală măsură legate de aspectele economico-financiare, de disponibilitate pe termen lung a resurselor clasice, de dezvoltare a unei surse stabile și sigure. Investițiile în noi proiecte nucleare încep să devină un răspuns cert la necesitățile pe termen lung. Dacă astfel de state încep de la zero, ceea ce nu este ușor, noi de ce să nu continuăm?”, spunea acum câteva luni directorul general al societății. (http://www.puterea.ro/economie/interviu-cu-daniela-lulache-directorul-general-al-nuclearelectrica-centrala-de-la-cernavoda-este-intre-primele-cinci-din-lume-134110.html).
Ce s-a întâmplat de Compania Națională a Uraniului, din care face parte și mina de la Crucea, nu are loc pe această piață în plină dezvoltare, nu putem noi să știm.
Tot de pe site-ul Asociației Nucleare Mondiale http://www.world-nuclear.org/information-library/country-profiles/countries-o-s/romania.aspx, din secțiunea rezervată uraniului din România, aflăm că în septembrie 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat ca SNN să vândă prin ofertă publică o cotă de 10% din acțiuni pentru 85 milioane de dolari, ”în conformitate cu angajamentele față de Fondul Monetar Internațional (FMI) și UE”. De asemenea, a vândut 1% la Fondul de Investiții Proprietatea.
O companie chineză investește în unitățile 3 și 4 de la Cernavodă
WNA face un istoric al exploatării de uraniu românesc, arătând că până în 1963 România a livrat uraniu către Uniunea Sovietică, aproximativ 20.000 de tone, de la minele de la Băița – Bihor, funcționale până în 2008. Compania Națională a Uraniului (CNU) a fost înființată în 1997 și a produs în medie 50 tU pe an, prin minele de la Botușana-Crucea. ”Aceste mine au fost puse în funcțiune în 1983 și 1985, dar acum sunt aproape epuizate. Producția în 2015 a fost de 77 tU”, scrie WNA. Prelucrarea minereului s-a făcut la Uzina Feldioara, deschisă în 1978, aflată la 350 km distanță. ”CNU planifică să dezvolte depozitul Tulgheș-Grințieș descoperit în 1960, în Carpații de Est, la aproximativ 100 km sud de Botușana, cu un cost de 91 de milioane de euro. Un alt depozit este în Highiș-Drocea, în munții din vest”, aflăm de la WNA.
În ceea ce privește centrala de la Cernavodă și combustibilul nuclear, asociația scrie că după ce mai multe consorții internaționale și-au arătat interesul pentru dezvoltarea unităților 3 și 4, din 2013 și-a exprimat interesul de a investi în proiect compania China General Nuclear Power Group (CGN), În luna noiembrie 2013 au fost semnate două acorduri de cooperare nucleară între Nuclearelectrica (SNN) cu CGN, cu o scrisoare de intenție privind construcția unităților 3 și 4. În luna mai 2014 a fost semnat un nou acord cu CGN, și la jumătatea anului 2014 Banca Industrială și Comercială a Chinei a fost de acord să finanțeze proiectul cu 6,5 miliarde de dolari. În proiect, acționarul majoritar este CGN, cu 51%, Nuclearelectrica rămânând cu 49%. Tot în iulie 2014, filiala China Nuclear Power Engineering Co (CNPEC) a CGN a semnat un acord ”cu caracter obligatoriu și exclusiv” de cooperare cu Candu Energy Inc pentru construirea celor două reactoare de la Cernavodă, acord care completează scrisoarea de intenție semnată de compania-mamă CGN și Nuclearelectrica pentru investiții și dezvoltare la Cernavodă 3 și 4. Apoi, în septembrie 2014, CGN a prezentat oferta pentru a construi cele două unități și a fost acceptat ca investitor calificat. În luna octombrie, SNN a desemnat CGN ca „investitorul selectat” pentru proiect, iar cele două companii au semnat o scrisoare de intenție pentru a continua, iar în luna noiembrie 2015, cele două companii au semnat un nou acord pentru dezvoltarea, construcția, exploatarea și dezafectarea CNE 3 și 4.
Acordul este pentru 7,2 miliarde euro.
În ianuarie 2016, Guvernul a transmis companiei CGN domeniile majore de sprijin și de angajament asociate proiectului, inclusiv o reformă a pieței de energie electrică, mecanismele de tarifare, vânzările de energie electrică, garanții de stat, politicile de stimulare financiară, precum și continuitatea acestor politici.
Compania Națională a Uraniului, îngropată cu tot cu Crucea
Construcția celor două noi unități de la Cernavodă nu începe de la zero; unitatea 3 este realizată 53% și unitatea 4 este la 30%. După finalizare vor avea o durată de funcționare de 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire de 25 de ani.
Materia primă, pulberea de dioxid de uraniu, a fost furnizată până nu demult de mina de la Crucea. Astăzi, 67 de tone livrate de aici la Feldioara stau pe stoc și se oxidează, minereul scos din subteran de minerii suceveni nu mai este cumpărat de Nuclearelectrica pe motiv că e prea scump, iar pe site-ul societății am găsit următorul anunț: ”Pentru asigurarea pe termen lung a materiei prime sub formă de pulbere de dioxid de uraniu, SNN intenționează să inițieze și să deruleze o procedură de achiziție publică în vederea încheierii unui acord cadru cu o durată de 4 ani. Având în vedere cele de mai sus, SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A îi invită pe toți cei interesați să participe la Etapa de calificare, să transmită o Scrisoare de Exprimare a Interesului până la data de 15.09.2016”. Pasul doi, după ce, în decembrie 2015, SNN a reziliat contractul cu CNU, singurul producător de pe piața locală. Contractul era încheiat în 2014 pentru furnizare de pulbere de dioxid de uraniu pentru o perioadă de 36 de luni la un preț de 475 lei/kg, preț ce putea fi ajustat cel mult o dată la 12 luni, prin negociere, în situații justificate, încheindu-se în acest sens acte adiționale la contract cu acordul părților. CNU a livrat la prețul negociat timp de aproximativ doi ani, după care din luna decembrie 2015 nu și-a mai îndeplinit obligațiile contractuale, ofertând un preț mult mai mare decât prețul pieței și sistând livrarea de pulbere, potrivit SNN. Ca urmare, spune SNN, a fost inițiată o procedură competitivă între doi furnizori calificați, CNU și Cameco Inc Canada, și în urma analizei ofertelor de preț, SNN a declarat câștigătoare compania Cameco. ”Prețul ofertat de acest furnizor a fost cu mult sub cel ofertat de CNU, la nivelul prețului de piață, cu toate taxele incluse”, a declarat SNN. Se închide Crucea și dispare CNU? Cel mai probabil, da. Este statul român în câștig din asta? Nu știm.
