Un tânăr cățărător american a murit în urmă cu câteva zile, prăbușindu-se în gol de la aproximativ 700 de metri, în timp ce își transmitea în direct ”bravura” pe TikTok.
Pe pagina fanilor săi – unde scrie și mama acestuia – tânguiala telenovelistică e în creștere:
”O pierdere sfâșietoare a lovit comunitatea alpiniștilor: Balin Miller, în vârstă de 23 de ani, un renumit alpinist din Alaska, a căzut tragic în timp ce încerca să escaladeze emblematicul El Capitan din Parcul Național Yosemite, în timpul unei urcări transmise în direct.
Moartea sa marchează a treia tragedie de acest fel din Parcul Național Yosemite în această vară.
Mama sa devastată, Jeanine Girard-Moorman, a descris pasiunea de o viață a fiului ei:
„Inima și sufletul lui au fost cu adevărat doar să urce. Îi plăcea să urce… Nu a fost niciodată vorba despre bani sau faimă.”
Balin a fost un spirit neînfricat, a cărui dragoste pentru munte a inspirat pe nenumărați alții.”
………………………………………………….
Asum că, văzând sutele de morți ”neînfricați” de pe Everest, din Alpi, din Anzi etc., pe pagina cu pricina am scris: ”Doar un negăsit, bietul! Ca mulți alții… Pentru ceva urgent, necesar, generos – o cauză adevărată, de folos lumii – nătărăul nu și-ar fi riscat viața!”… Și asum iar: Am avut o rostire dură, dar nicidecum lipsită de compasiune!… Întrucât doar compasiune pot avea pentru acești copii de diverse vârste – maturitatea neavând nimic în comun cu vârsta adultă! – care, neștiind pentru ce au venit pe lume, își doresc performanța vidă: cea de nefolos lor, părinților, rudelor, ”celor dragi” și altor negăsiți pe care – vezi bine… – ”îi inspiră”. Fără îndoială însă că îndrumarea acestui june în direcția personală anapoda a fost rodul altui negăsit: tatăl său, tot un fălos ”cățărător”…
Pe pagina cu pricina abundă exclamațiile, dintre care, banala și ubicua ”A murit făcând ce-i place!… E de invidiat!”… Deși eu cred că, în cursul nesfârșitelor clipe de cădere liberă, tânărului nu i-a plăcut deloc ceea ce făcea…
Tot pe pagină, replicându-mi, un fan mi-a scris: ”Nu-l condamnați! Poți să pleci din sufragerie la bucătărie, te împiedici, cazi, dai cu capul de un colț de mobilă, și… te laudă popa-n curte… Muntele e fascinant!”… Drept care i-am răspuns, dar nu numai lui:
<< Tinere, eu doar am constatat, nu l-am condamnat. El singur s-a condamnat la moarte, condamnându-și familia la doliu!… Și iată ce mai cred:
Muntele este mai ales altceva decât stâncă, țancuri, coardă, pitoane, carabiniere, colțari, pioleți, cască și fală goală pe rețele de socializare, spre a obține validarea like-urilor unor anonimi, fără de care ”eroul” e nul…
Muntele este mai ales ceea ce găsesc eu acolo de o viață: muntele e viață sălbatică, biodiversitate, peisaj fremătând… Acolo omul poate trăi în ”numen”(e de googălit ce înseamnă asta!)… Așadar, eu umblu la munte – aici și uneori prin alte părți de Europă – ca să văd, să simt și să înțeleg viața, urcând uneori și piscuri înalte – dar numai unde pot cu piciorul, ajutat de mâini câteodată… – spre a respira ”necuprinsul”, pentru a observa discret și a fotografia fauna, peisajele, spre a ”vedea”!… A vedea cu ochii inimii, cu recunoștință și cu… smerenie, Marea Lucrare Divină: Natura…; cea din care și omul face parte, dar nu își dă seama, crezându-se ”cineva”. Și umblu așa de zeci de ani, cum o fac și acum, când sunt la… 70+… Muntele – de reținut!: Natura toată! – dându-mi bucurie și îndemnul de a împărtăși stările și despre ”ce e acolo”, născându-mi apoi și inspirația de a povesti, de a scrie în cărți ori în presă și ”pe rețele”, anume spre a preamări viața de acolo, îndemnând oamenii la prețuirea și păstrarea ei, sub toate formele manifestării sale… Căci muntele este ”casa și cămara” sălbăticiunilor, loc unde omul trebuie să pășească discret! Muntele nu e doar un teren menit omului, un teren de exercițiu fals-performant, fălos și gol pentru nesăbuiți: alpiniști, hoarde zgomotoase cu drapel tricolor, off-roaderi, moto-enduriști, ATV-iști, lacomi vânători și… neciopliți drujbiști etc.
Acum ai înțeles, tinere? Așadar, muntele e fascinant, exact cum zici. Dar!… Așa cum e, în complexitatea lui vie, cred că e și mai și!… >>
Și o concluzie:
Niciodată un ”om mare”, aflat în propria vocație – un talentat creator, adică – nu va face așa ceva… Nu se va face doar ”cățărător” un bun și pasionat pictor, scriitor, compozitor, grădinar, interpret muzician, chirurg, biolog, patiser… sau dedicat dascăl. Și lista celor care, iubindu-se, creează și dăruiesc altora ”operă”, bucurându-se și bucurând, este neîncheiată… Sunt cei cărora familia – în primii ”șapte ani de acasă”, până spre pubertate – le-a dăruit iubirea; sunt adulții care, beneficiind cândva de atenția părinților, s-au dezvoltat potrivit ”talanților” personali, punându-se în valoare spre a deveni cei care erau meniți să fie, făcând ceea ce erau meniți să facă, spre propriul folos și folosul tuturor întru viață, adevăr, bine și frumos.
