Ce sfânt ne veghează atunci când muncim? (I)

Din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au pus nădejdea în mijlocirea sfinților înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel amintea creștinilor din Efes: „Nu mai sunteți străini și locuitori vremelnici, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții și casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19). Pentru îndeletnicirile din timpul vieții, pentru minunile lor sau pentru felul cum au pătimit, unii sfinți au fost asociați cu anumite activități și au devenit ocrotitori spirituali ai acestora.
În perioada persecuțiilor, creștinii păstrau vie memoria celor care îndurau chinuri pentru credința lor, fiindu-le alături în timpul pătimirilor și îngrijindu-se de rămășițele lor pământești după trecerea la cele veșnice. Iată cum este descris cultul martirilor în „Constituțiile Sfinților Apostoli prin Clement” (V, I, 2), document din Antiohia anilor 380: „Cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioși a primit luminarea slavei Evangheliei ș2 Co. 4, 4ț întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă ș1 Co. 9, 25ț, de mărturia dată pătimirilor Lui și de comuniunea cu Sângele Lui și s-a conformat morții lui Hristos șFlp. 3, 10ț spre înfiere”. Mucenicii „au fost declarați fericiți de Dumnezeu și cinstiți de către bărbați cuvioși ca unii curați de orice greșeală, neschimbabili în fața păcatului, neclintiți în cele bune, neînduplecați în elogii; despre ei spunea David: „Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Lui” șPs. 115, 6ț. Și Solomon: „Pomenirea dreptului e cu laude” șPr. 10, 7ț. Iar profetul zicea: „Bărbații drepți vor fi ridicați” șIs. 57, 1ț” (C. Ap. V, VIII, 2).
Creștinii recuperau trupurile martirilor din locurile unde erau executați, iar mormintele acestora deveneau loc de pelerinaj. După încheierea persecuțiilor, creștinii au ieșit din catacombe și au putut ridica pe locurile mormintelor mucenicilor lăcașuri de închinare. Literatura aghiografică reproduce atât pătimirea sfinților, cât și evlavia cu care creștinii îi venerau.
Prin punerea numelor de sfinți cu prilejul săvârșirii Sfintei Taine a Botezului, creștinul primește drept ocrotitor pe cel al cărui nume îl poartă. Bisericile, de asemenea, îi au pe sfinți drept hramuri și ocrotitori, în altar aflându-se părticele din moaștele mucenicilor în sfânta masă. În perioada de început a creștinismului liber, bisericile închinate unor sfinți care aveau un cult dezvoltat în zonă au făcut ca întregi cetăți să fie puse sub ocrotirea unui sfânt. În Evul Mediu, breslele de meșteșugari și-au ales drept ocrotitor câte un sfânt a cărui viață rezona cu meseria aleasă de ei. Biserici, cetăți, târguri și țări întregi au ales, cu timpul, ocrotirea unor sfinți. Ajutorul primit de la Dumnezeu în urma rugăciunilor închinate unor sfinți în momente de grea încercare a făcut ca oamenii să vadă în acel sfânt un grabnic ajutător în fața unei anumite plăgi.
Ocrotitorul statisticienilor
La 1 septembrie, în prima zi a noului an bisericesc, îl sărbătorim pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel care a fixat cronologia erei creștine. Începând din anul 2008, Cuviosul Dionisie este ocrotitorul Institutului Național de Statistică din România. Un comunicat postat de instituția amintită la scurt timp după această decizie arată că „în luna septembrie 2008, în urma primirii la Reședința patriarhală din București de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a președintelui Institutului Național de Statistică, prof. univ. dr. Vergil Voineagu, s-a convenit ca Sfântul Dionisie Exiguul să fie ales ca sfânt protector al institutului, recunoaștere a legăturilor statornicite prin vreme între Biserica Ortodoxă Română și statistica oficială românească. Alegerea nu a fost întâmplătoare, pentru că, așa cum statistica are ca menire măsurarea, an de an, și cuantificarea cantitativă cu ajutorul numerelor a progreselor economice și sociale ale societății, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și-a consacrat o parte din știința și străduința sa modificării sistemului de măsurare a trecerii timpului”.
Ocrotitorul pompierilor
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului, pomenit la 15 septembrie, este ocrotitorul spiritual al pompierilor din România. Ales mitropolit al Timișoarei, a păstorit între anii 1650 și 1653, după care s-a retras la Mănăstirea Partoș, unde a trăit până la trecerea la Domnul. Tradiția spune că Sfântul Iosif, pe când era mitropolit, a salvat orașul Timișoara de la incendiu: invocând ajutorul divin în fața bisericii, o ploaie torențială pornită din senin a stins focul, salvând cetatea de la pieire: „Ca să arăți marea ta milostivire pentru turma ta și râvna pentru slobozirea ei din toate nevoile ce-o împresurau, atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timișoarei, nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale și oprind, prin ploaia năpraznică pe care cerul a trimis-o ție în ajutor, întinderea focului” (Acatistul sfântului). Sfântul Sinod a binecuvântat cererea instituției pompierilor militari de a primi drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, „pentru a aduce spor duhovnicesc și revărsarea darurilor binefăcătoare și ocrotitoare ale Bunului Dumnezeu peste pompierii români și lucrarea acestora în folosul binelui obștesc și românesc”.
(Sursa: Ziarul Lumina)