Tămâia este o jertfă a naturii adusă lui Dumnezeu, prin omul dreptcredincios. Cine nu are încă în minte mirosul de tămâie ce îmbracă pereții bisericuțelor creștine?! În slujbele Bisericii de Răsărit, totul se aduce înapoi Dăruitorului, sunetul și culoarea, mirosul și gustul, lemnul, piatra și aurul. În slujbele creștine, toate se întorc Aceluia care le-a dăruit mai întâi.
Rugăciunea rostită de preot în momentul în care binecuvintează tămâia este atât de simplă și de elocventă încât am putea începe și termina doar cu aceasta. „Tămâie îți aducem Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.”
Ce este tămâia?
Tămâia – θυμίαμα – este rășina unor arbori/arbuști exotici care, ajungând în contact cu aerul, se încheagă, asemenea rășinii brazilor. Rășina conifere¬lor nu poate fi socotită tămâie. Rășinile sunt substanțe lipicioase, inflamabile, secretate de diferiți arbori atunci când li se crestează coaja. Acestea sunt colorate în galben, brun și negru. Tămâia de Arabia, Egipt și Somalia are culoarea puțin gălbuie, cea de India este superioară, este galbenă.
Rășina solidificată ce curge din copacul Bosswelia Serrata sau Floribunda Papyrifesa, care crește în India, China, Somalia, Etiopia, Egipt, se strânge de pe scoarța copacului și, pentru a fi și mai parfumată, se amestecă și cu alte aromate, așa cum se precizează în Vechiul Testament (Ieșire 30, 34-38).
Arborele care dă tămâia este înalt de 3-6 metri, cu florile alburii. Crește prin crăpăturile stâncilor din munți și prin pietrișurile de la bazele colinare din vecinătatea marii. Prin incizii longitudinale făcute în scoarța acestui mic arbust se scurge un lichid lăptos, care în contact cu aerul se solidifica, formând bucăți, mai mari sau mai mici, puțin globuloase, de culoare gălbuie, care constituie produsul vegetal, sub numele de tămâie.
Solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare gălbuie -roșiatică, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat pătrunzător, tămâia este folosită în ceremoniile religioase, medicina și parfumerie. Pentru proprietățile ei stimulente, tonice, a fost întrebuințată și în medicina. Tămâia are acțiune farmacoterapeutică, antiinflamatoare, antiseptică, astringentă, carminativă și cicatrizantă, diuretică, expectorantă, sedativă. Tămâia intră și ea între ingredientele folosite la prepararea Sfântului și Marelui Mir.
Tămâia este colectată între sfârșitul lunii martie și începutul lui aprilie. Cu mai multe luni înainte, crengile arbuștilor special aleși sunt tăiate aproape de tulpină. După trei săptămâni, de la rădăcina crengilor astfel retezate se poate colecta tămâie de cea mai bună calitate. Fiecare copac aduce, după vechime, grosime și starea lui, 3-10 kilograme de tămâie. Un copac poate fi exploatat până la patru ani, după care este necesară o pauză de mai mulți ani. Supusă unei temperaturi mai mari, adesea așezată pe praf de cărbune aprins, tămâia se descompune și da naștere la vapori aromatici. Tămâia se arde în cădelnițe sau vase speciale, numite cățui.
(Teodor DANALACHE, www.crestinortodox.ro)
