– Sf. Simion Stîlpnicul ține anul: cum e ziua lui, așa e tot anul. Dacă dimineața este ploioasă, va fi primăvară ploioasă. Dacă la amiază e frumos, va fi anul bun. Dacă toata ziua e ploaie sau soare, va fi tot anul ploios sau secetos. Dacă Sf. Simion este posomorît, toamna e rea și oamenii nu-și pot strînge recoltele. Dacă va tuna în această zi, va fi toamna lungă.
– Simion Stîlpnicul e cunoscut ca sfînt, cel ce a primit în brațe pe Domnul Iisus
– Se serbează de locuitori cu credința că el duce pe om de la pămînt la cer pe scară.
– Sf. Simion a vrut să fie sfînt și a stat pe stîlp un an de zile, într-un picior, rugîndu-l pe Dumnezeu să nu plouă în acest timp. În ziua aceea merg păsările și-l ciupesc.
– Pentru bunul mers al vieții și al treburilor, se ține pentru roada pămîntului.
– Cînd nu e destul de serbat de oameni, produce cutremure.
– Se ține ca să nu se dărîme casele din temelie.
– Care nu-l serbează îi dă stîlpul de la horn jos și cu chipul ista i se poate întîmpla mare nenorocire.
– Cine face treabă se face stîlp de piatră.
– Nu se lucrează ca să nu le înțepenească picioarele, ca să nu se îmbolnăvească, să amețească sau să șchiopăteze oamenii.
– Se ține pentru gîngăniile care supără pe om în casă – ploșniți purici.
– Se ține pentru paza pomilor contra omizilor.
– În aceasta zi nu se taie, căci se crede că se taie spicele de la grîu.
– Se ține pentru foc.
– Din aceasta zi încep a se culege merele.
– În mere de stejar (gogoși de stejar) cine știe să caute în ziua de Sf. Simion, e ca și cum ar căta în zodie. De va fi viermele din măr zburat, are să fie anul sec, de va fi cu aripi, va fi anul de mijloc, dar de va fi încă fără aripi, va fi bogat, roditor. (www.traditii. ro)




