„Nu-l legăna, fiindcă n-o să mai adoarmă decât legănat!” e un sfat dat adesea tinerelor mame de către rudele cu mai multă experiență. Mit sau adevăr? Recent, acest sfat „popular” a fost confirmat de un specialist în psihologia dezvoltării, care afirmă că bebelușii rețin ceea ce se întâmplă în momentul în care adorm și vor apoi, de fiecare dată, același lucru.
Deși legănarea și plimbarea în brațe le par multor mame un mod natural de a liniști un bebeluș obosit și sâcâit și a-l face să adoarmă, Lynne Murray, profesor de biologie a dezvoltării, afirmă că mamele care se apucă să facă acest lucru trebuie să fie pregătite să îl tot facă apoi luni în șir.
Bebelușii țin minte împrejurările în care adorm și vor ca lucrurile să se repete întocmai, de fiecare dată.
Astfel, o mamă care și-a legănat de câteva ori copilașul ca să adoarmă îi va induce acestuia dorința de fi mereu legănat înainte de culcare, iar mamele care îi lasă pe copii să adoarmă în timp ce îi alăptează ar putea avea parte de multe nopți nedormite.
Prof. Murray, care are la activ peste 40 de ani de studii asupra dezvoltării copiilor, îi sfătuiește pe părinți să fie atenți la ceea ce fac copiii lor atunci când acestora li se face somn și să se inspire din acele comportamente pentru a-i ajuta apoi pe copilași să adoarmă.
Astfel, dacă un bebeluș se liniștește sugându-și degetele înainte de culcare, părinții l-ar putea ajuta înfășurându-l într-o bucată de pânză, cu mânuțele în apropierea gurii. Dacă se trezește întâmplător, copilașul poate recurge astfel cu ușurință la sugerea degetelor și poate să adoarmă singur la loc.
Stabilirea de timpuriu a unor astfel de obiceiuri legate de culcare îi poate ajuta pe părinți să evite luni în șir de nopți nedormite.
Momentul potrivit pentru a le stabili este atunci când copiii au vârsta de câteva săptămâni și nu mai adorm imediat după ce au fost hrăniți.
Având în vedere cât de important este somnul pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, ca și pentru sănătatea părinților, e important ca aceste scheme să fie puse în practică înainte de apariția unor probleme de somn prelungite; altfel, dacă bebelușii și-au stabilit deja niște obiceiuri de culcare care nu le convin părinților, dezvățarea de ele este mult mai dificilă și mai stresantă.
Sursa: Mail Online