Ce să faci dacă fiul sau fiica nu vrea să poarte crucea la gât? Aceasta depinde de vârsta copilului. În primul rând, cruciulița nu trebuie pusă la gâtul copilului foarte devreme. Este mai înțelept să-i dai cruciulița atunci când el deja înțelege ce este aceasta. Până atunci, e mai bine ca aceasta să atârne deasupra pătuțului lui sau în colțul cu icoane, fiind legată copilului doar atunci când merge la împărtășit sau cu alte ocazii speciale.
Doar atunci când copilul va începe să înțeleagă că aceasta nu este o jucărie care trebuie încercată cu dinții, crucea poate fi purtată de copil tot timpul. Purtarea cruciuliței poate deveni, de asemenea, un principiu important de urmat în creșterea copilului și în procesul de îmbisericire a acestuia, mai ales dacă va fi însoțită de sfaturi înțelepte. Să presupunem că unul dintre acestea ar fi legat de purtarea crucii doar de la o anumită vârstă încolo. Acea zi va deveni, astfel, una cu adevărat importantă pentru copil.
Dacă vorbim însă de un copil care nu trăiește într-o familie îmbisericită, dar care are nași credincioși, este bine dacă acesta nu va refuza să poarte cruciulița, lucru care vorbește despre sufletul lui și despre o oarecare disponibilitate către Biserică. Dar, dacă pentru purtarea cruciuliței este nevoie de aplicarea forței, atunci acest lucru nu trebuie făcut până când copilul nu va dori singur să facă asta.
(Pr. Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 194, sursa: www.doxologia.ro)