Asemenea unei plombe de aur strălucește miliardarul Tăriceanu în dantura țării, inducând un plumburiu sentiment de viplă în toți invidioșii, care se miră:
– De unde are, dom’le, atâta putere de muncă?
Invidioșii, dar nu numai ei, au și de ce să se mire, fiindcă miliardarul Tăriceanu e-un stahanovist al capitalismului. Trudește ca un proletar la firmele sale, face donații, oferă înțelepciuni pentru interviuri, bătătorește căile aerului cu avionul, îi cheamă la ordine pe miniștri.
Și-n pofida acestei hărțuieli continue, găsește vreme să cheltuiască din miliardele pentru care se sacrifică. Are răgaz să mângâie cunoștințele extrașcolare ale studentelor, să-ncigă – dimpreună cu prietenii – un biliard, să bârfească, uneori, pentru că și miliardarii au nevoi simple…
– Are timp să le facă pe toate, în timp ce noi… Dar-ar ciuma-n el!
Să știe miliardarul Tăriceanu cum se vorbește pe seama lui, s-ar arăta foarte interesat de „ciumă”, articol care lipsește colecției sale de curiozități.
***
Nimeni nu bănuiește că miliardarul Tăriceanu are o „zi gonflabilă”, confecționată de-un colectiv de specialiști. O „zi gonflabilă”, pe care-o folosește de șase-șapte ori pe săptămână.
Uneori, dimineața, miliardarul Tăriceanu suflă-ncet în muștiuc, și ziua se umflă până la 36 de ore. Alteori, când are-o întâlnire la Beirut, urmată de-un dineu la Tokyo și-un biliard la New York, suflă mai bojocește și bășica se dilată ascultător, până la capacitatea orară de 45. Iar când efectiv simte că nu face față atâtor obligații, suflă taifunește, venele gâtului gată să-i plesnească, și ziua se pârguiește ca un pepene, rotunjindu-se la 57 de ceasuri, la 58, la…
Așa are Tăriceanu timp pentru toate: muncește 20-24 de ore pentru a-și agonosi fireștile miliarde, doarme între opt și zece ore (somnul de frumusețe inclus) și-i rămâne suficient timp pentru distracțiile care fac diferența dintre viața lui și a noastră.
*
Dispunând de-o zi gonflabilă, Tăriceanu dispune de-o săptămână gonflabilă, de-o lună, de-un an, de-o viață gonflabilă.
E-un mare pericol aici, fiindcă dacă se va lăcomi-ntr-o zi, știut fiind că miliardarii capătă, cu vremea, acest cusur? Nu vreau să-mi închipui ce se poate-ntâmpla dacă, sub presiunea vreunui summit internațional, Tăriceanu va sufla cu-atâta nesaț, încât balonul se va fărâmița în aer, va exploda, împroșcând cu așchii de secunde și schije de minute. Va exploda, atunci, nu numai ziua lui, ci și săptămâna lui, luna, anul, viața.
Se poate spune, așadar, că zi de zi miliardarul Tăriceanu își riscă viața. Dar el își cheltuiește riscurile cu aceeași voluptate cu care-și cheltuiește averile.
Și riscul este o avere.


