Ce reprezintă «EMO»?

Un subiect care tinde să capete tot mai mare importanță astăzi este legat de noul fenomen „emo”. Ce înțelegem prin acest termen? De ce tinerii care aderă la această mișcare sau curent, își pun capăt zilelor? Sunt întrebări care merită un răspuns din partea noastră. În opinia noastră, această mișcare este legată foarte mult prin conținut și mai ales prin consecințele sale de Mișcarea New Age (Noua Eră) promovată din umbră de adepții globalizării și satanismului. Nu e nevoie de dovezi palpabile. Spiritul satanismului e prezent în actul sinuciderii.
Comentând unele texte care au apărut pe internet, mi s-a părut foarte interesantă originea termenului „emo”. S-a apreciat bunăoară că el a apărut ca fiind un subgen al rockului. Și ceea ce știm sigur este că rockul, cel puțin în câteva subgenuri precum hard rock, mettalica ș.a. au legătură cu satanismul. Versurile folosite sunt adeseori satanice sau de inspirație satanică.
Muzica aceasta „emo” este într-adevăr o muzică aparte, mai lentă, „caracterizată prin arpegii ușoare ale chitărilor cu vocalize ușoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitări distorsionate și aduse după aceea din nou la partea ușoară”. Ceea ce intrigă sau pe unii îi atrage sunt acordurile stranii de chitară și atmosfera înfricoșătoare de „film de groază”.
În continuare se apreciază următoarele aspecte: „Muzica EMO acoperă o mare varietate de formații, de la melodii ușoare a celor de la ”American Football” la melodii hard de la ”At the drive in”. Cum poate un gen așa de larg să fie legat de ceva? […] Cei mai mulți oameni când se gândesc la emo azi, se gândesc la formațiile The Get Up Kids, Mineral și altele ce provin din formația ”Sunny Day Real Estate” apărută în orașul Seattle în 1992. Se cântă mai mult despre iubirea pierdută și amintiri uitate”, făcându-se exces așadar de sentimentalism.
Muzica emo a apărut la sfârșitul anilor ’80 și a pătruns încet, pe nesimțite ca un șarpe sau ca un rău care nu vrea să fie remarcat. Astăzi a intrat într-o nouă fază, în faza prozelitismului. Devine tot mai mult o modă. Tinerii adolescenți, aflați la o vârstă critică, care își descoperă propria identitate și își fac planuri de viață, cad în capcana întinsă datorită anturajului nefast și ignoranței. Din păcate, mișcarea emo nu se reduce la muzică. A devenit un nou stil de viață. Se retrag în cercuri foarte restrânse sau în solitudine. Refuză participarea la orice proiecte sociale, refuză autoritatea părintească sau de orice fel, nu-și controlează emoțiile, devin… anarhiști în felul lor.
Tinerii emo dovedesc un gen de inadaptare socială dar marea lor problemă este afectivitatea (de unde și termenul de „emo”, prescurtare de la „emoțional”). Tulburările emoționale inerente vârstei lor sunt amplificate de gândurile de sinucidere. Sunt destul de ușor de recunoscut: părul relativ lung, pieptănătura împrăștiată (pentru fete ieșind în evidență prin culorile folosite prin contrast), șuvițe peste ochi, tricouri sau alte piese de vestimentație cu desene reprezentând cranii de om sau oase, brățări de piele cu ghinturi, îmbrăcămintea de regulă debordând în negru, unghii pictate în negru, inele cu o cruce neagră pătrată (trimițând la simbolistica masonică) etc.
Portretul tânărului emo ar putea fi descris astfel. Tânărul „emo” este un tânăr ultrasensibil, impresionabil, influențabil, foarte subiectiv, spirit solitar (sau cu tendințe de izolare). Se pare că un rol important în formarea acestor trăsături îl au unele decepții serioase sau traume legate de anumite experiențe avute în familie sau în anturajul lor.
Din toate acestea rezultă că tinerii emo pot fi corupți, influențați și manipulați foarte ușor. Ei exacerbează sentimentele sau emoțiile în detrimentul rațiunii și voinței, producând un dezechilibru major al acestor facultăți sufletești. Ceea ce conduce într-un final la hotărârea de sinucidere.
(Radu Iacoboaie)