Comisia Europeană va relua plățile pentru POSDRU, dar va impune României o reducere cu 10% a sumei de decontat pentru unele facturi, diminuare care va fi menținută, preventiv, pe parcursul întregului prim semestru, interval în care oficialii CE vor efectua noi verificări printr-o misiune de audit.
Guvernul a primit o informare din partea Comisiei Europene (CE) în care se arată că plățile pentru cererile aferente Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) vor fi reluate în perioada imediată, documentul fiind analizat în ședința de marți a Executivului.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, la finalul ședinței Cabinetului, că reprezentanții CE și-au anunțat intenția de a relua aceste plăți „ca măsură excepțională”, având în vedere situația economică a României.
„Decizia se bazează pe progresele înregistrate în implementarea proiectelor POSDRU. Punerea în aplicare a acestei măsuri presupune însă realizarea unor acțiuni de către Autoritatea de Certificare și Plată din cadrul Ministerului Finanțelor, pe bază voluntară, și anume retragerea celor două cereri de plată aflate la Comisie, transmise la 21 decembrie 2011 și 6 februarie 2012, retransmiterea acestora cu o valoare diminuată de 10% din valoarea cheltuielilor certificate, ca o corecție preventivă, și o confirmare a angajamentului României de a utiliza această corecție preventivă pe tot parcursul anului 2012 dacă se dovedește a fi necesară după misiunea de audit din aprilie-mai, inclusiv aplicarea de corecții sistemice dacă va fi cazul. Această abordare va asigura o protecție suficientă bugetului comunitar, cu caracter excepțional și temporar până la 30 iunie 2012. Se reiau așadar plățile pentru POSDRU cu aceste constrângeri, o reducere de 10% pentru facturile emise și un angajament preventiv în același cuantum pentru prima jumătate a anului, urmând să vedem apoi, în funcție de rezultatele misiunii de audit, ce se va mai întâmpla”, a spus Suciu.
În luna februarie, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara că scrisoarea de la CE privind întreruperea plăților în cadrul POSDRU se referea la o cerere de rambursare de 20 de milioane de euro și că până la reluarea plăților nicio cerere nu va mai fi transmisă Comisiei.
Ministerul Afacerilor Europene a primit, la 20 februarie, scrisoarea oficială a Comisiei Europene prin care este anunțată întreruperea termenului de plată pentru cererile aferente Programului Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
DG EMPL a menționat, la momentul luării deciziei de întrerupere că, în Raportul anual de control 2011, Autoritatea română de audit a identificat unele deficiențe majore ale sistemului de management și control al Programului operațional dezvoltarea resurselor umane. Aceste deficiențe se referă la procedurile de selecție a proiectelor și la cele de verificare de prim nivel.
În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru fondurile structurale, aceste deficiențe duc la o întrerupere a termenului pentru plata cererilor transmise de statul membru la Comisie pentru o perioadă maximă de 6 luni. Întreruperea termenului de plată nu afectează implementarea proiectelor, pentru care Autoritatea de management poate continua să facă plăți.