Acest cântec de lebădă, domnule! Pentru a mă încadra în trend, dar și pentru că mă rup greu de ce a fost, îmi aduc și eu modesta contribuție la categoria “cu ce rămânem după Cupa Mondială”. De vuvuzele nu mă leg, ba chiar mă tem că vom ajunge să le regretăm. Taman în timpul turneului final, niște onor conducători de cluburi autohtone se măscăreau în așa hal încât orice vuvuzela devenea un rău necesar, măcar de i-ar fi putut acoperi.
Mingea Jabulani, rebotezată în finală Jo’bulani, a făcut destule victime printre portari. Au existat două tendințe a celor de pe lângă fenomen, una de negare (“se exagerează, și-au găsit și portarii pe ce să arunce vina pentru a-și acoperi greșelile”), alta ușor înciudată (“și ce dacă, la câți bani câștigă, n-au dreptul să se plângă”). Ceva-ceva trebuie că a fost în neregulă cu mingea asta, prea au protestat toți la unison, și numai portari unul și unul. O mulțime de goluri au fost de fapt mingi respinse în poartă, de aceea sper ca această Jabulani să-și fi trăit traiul. E o prostie să se sporească eficacitatea mărind șansele de apariție ale erorilor.
Din punct de vedere strict fotbalistic, peste ani vor reveni unele imagini. Golul lui Maicon va fi mereu sub semnul lui “a fost sau n-a fost” intenție. Totuși, pentru mine, cel mai frumos gol a fost primul al lui Villa în meciul cu Honduras, savurat îndelung la vremea lui. Apoi, caruselul lui Melo la meciul cu Olanda… Mai întâi sus, la gol, când, parafrazând o obsedantă reclamă, ne-a servit o pasă filtrantă, doar o picătură, însă cea mai frumoasă din tot turneul. Pe urmă, jos de tot în repriză, cu autogolul și eliminarea, când Brazilia a fost nevoită să se retragă prea repede la munca de jos, aia pentru organizarea viitorului Mundial. Haios și oarecum irepetabil a fost golul lui Ronaldo, după ce i-a căzut mingea în cap, de două ori! Emblematică va rămâne faza cu hențul lui Suarez din minutul 120, urmată de ratarea penalty-ului de către ghanezi. A fost ca și cum, iertați-mi comparația derizorie, i-ar fi trebuit la table un 6-6, dar urmat neapărat de un 2-1 al adversarului! Aș încheia cu expresia de suferință neescamotată, asemenea unui copil, a lui Maradona la dezastrul cu Germania.
Și ar mai fi ceva, dar deocamdată nu merită s-o luăm pe urmele lui Maradona.
