Ce putem face în ultimele ore din viața aceasta?

Propun pocăința tuturor, și mie, și ție. Pocăința să fie ultima noastră preocupare în ultimele ore de viață, dinainte de moartea noastră. Fie că murim mâine, fie că murim poimâine, fie peste zece ani sau peste cincizeci de ani, pocăința este la fel de urgentă, deoarece este foarte importantă.
Pentru că toate zilele noastre pe pământ sunt zilele dinaintea morții noastre. Și din acest motiv profeții și învățătorii credinței și ai bunătății, în chip neostenit, îi chemau la pocăință pe toți oamenii. Îi chemau la pocăință pe toți oamenii, indiferent de locul pe care-l aveau în viață și indiferent de vârstă. Îi chemau și pe cei vârstnici și pe cei tineri, și pe cei bolnavi și pe cei sănătoși, și pe cei puternici și pe cei lipsiți de putere. Cercetați viețile Sfinților și ale marilor Părinți ai Bisericii și veți afla că, înainte de a păși pe calea sfințeniei, s-au pocăit. Fără pocăință nu există creștinism.
Fraților, pocăința este un act în care omul se revoltă împotriva eului său. Omul singur, din proprie inițiativă, pornește această revoluție atunci când conștientizează că vrăjmașul are culcuș înlăuntrul său. Cât timp omul trăiește cu autoamăgirile că vrăjmașii săi sunt în afara lui, nu se va revolta împotriva eului său. Dacă însă, la un moment dat, deschide ochii și înțelege că „furii” și „tâlharii” sunt intrați în casa sa, atunci uită de cei care-l atacă din afară și-și concentrează toate puterile pentru a-i scoate afară pe cei care, fără să fi fost invitați, au pătruns și s-au instalat în casa lui.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Traducere din limba greacă de prezbitera Iuliana și pr. Iulian Eni, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 35-36, 45)