Fumatul este interzis la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, în cluburi, baruri, școli, iar amenzile pentru persoanele care încalcă legea sunt de 100 – 500 lei, angajatorul putând chiar să desfacă contractul de muncă al fumătorului care a încălcat legea, informează Mediafax.Fumatul este interzis, de joi, în toate spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun și la locurile de joacă pentru copii. De asemenea, se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private, se arată în ghidul de aplicare a legii antifumat, publicat miercuri pe site-ul Guvernului.Astfel, potrivit documentului, nu se va mai fuma în spațiile închise din toate locurile de muncă, în halele industriale, spațiile de depozitare, birourile și camerele, sălile de ședință, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, balcoanele închise. De asemenea, nu se va mai putea fuma în „instituțiile publice centrale și locale sau în unități comerciale precum magazine, expoziții sau târguri în spațiu închis, centre comerciale, piețe închise”.




