Reclamele de care se bucură anumite produse sunt asemănătoare popoarelor migratoare, care odinioară ne pârjoleau satele și ne violau – crud și iepurește – strămoașele. La fel ca hunii și-alți tătari, ele dau lovitura în hoarde, violându-ne retina și timpanul, cu scopul final de a ne pârjoli chimirul. Beneficiind de complicitatea presei, reclamele ne înghesuie, gâfâindu-și respirația fierbinte în ceafa noastră neprihănită. Fie că se referă la bere, la gumă pentru antrenat musculatura fălcilor sau la sucuri balonante, reclamele ne-atacă viclean, tăindu-ne expert beregata discernământului. Mult mai ușor se apărau de migratori strămoșii noștri, decât ne putem noi apăra de reclame. Străbuneii noștri aveau la îndemână „trusa antimigrator”, care cuprindea ba o fântână otrăvită, ba un codru frate cu românul, ba o diplomație unsă cu miere falsă. Pe când noi, stăm cu palmele goale, dar goale de tot.
Oricât de frumos ar vorbi prin interviuri managerii firmelor de publicitate, unele produse ale muncii lor sunt nu doar de-un prost gust remarcabil, ci și de-o cruzime canibală. De pildă, videoclipul cu muncitorii, care sug din sticla de coniac, în rezerva de spital unde le e conectat la perfuzii un coleg rănit, pare realizată la un brainstorming al unei școli de retardați mintal. În concepția celor din care a fătat o asemenea idee, chiar și un carnaval s-ar putea ține într-o clinică de reanimare sau într-un cimitir.
Dar culmea barbariei în materie de publicitate e atinsă de o altă reclamă, unde un tinerel și-o tinerică laudă, zic ei subtil, un fond privat de pensii. „Cumperi una, iar pe cealaltă o primești gratis”, glăsuiesc ei, etalând, într-un borcan, două proteze lugubre. Adică, fii atent, tineret al țării, că va veni și vremea aia. Apropo, știu oameni vârstnici care au dinți mai sănătoși chiar decât junii din imaginile respective.
Dar peste toate, reclamele sunt atât de eficiente, încât te trezești în traistă, aproape fără să-ți dai seama, cu produsele ridicate de ele în slăvi. Așa bunăoară, din pricina abundenței reclamelor televizate la tampoane femeiești, m-am trezit într-o zi că dau toată leafa pe-acest gen de produse. Le-am cumpărat, ca un sclav ce sunt al publicității media, fără să-mi pun problema că nu-mi sunt și nu-mi vor fi vreodată de folos.
