Ce… obrăznicie!

Doar 23 de zile i-au lipsit profesorului ieșean Gavril Istrate pentru a împlini suta de ani. Prin redacții, erau pregătite articole omagiale menite să marcheze centenarul, dar… n-a fost să fie și s-au preschimbat în necroloage. Lingvist sârguincios, Istrate a păstorit generații după generații de studenți, fiind ani mulți decanul Facultății de Filologie a Universității ieșene. Cine să-și închipuie ce vremuri a trebuit să traverseze în „obsedantul deceniu” și-n calitatea lui public mărturisită de emul al lui Iorgu Iordan? Neinițiații ar putea crede că știința limbii n-are nimic de-a face cu politicalele și n-are cum atrage persecuții și amenințări cu pușcăria; aș!
În colecțiile de documente (vezi „Agresiunea comunismului în România”, vol. II, pag. 67) poate fi citit un raport din 1952 semnat de Leonte Răutu și intitulat „Cu privire la activitatea dușmănoasă a lingviștilor Al. Rosetti, Iorgu Iordan și Al. Graur”. Te ia cu frig mai ales când citești apostila „activitatea celor trei lingviști urmează a fi examinată de organele de stat”. Adică anchetă, tribunal, condamnare. De la bun început te întrebi ce naiba poate fi dușmănos și contrarevoluționar în truda unor oameni de știință ce dezbat problemele limbii române, până într-atât încât să fie catalogați ca „grup organizat de dușmani”. Brrr! Principalul reproș: ei tratează „probleme de importanță minoră, ocolind în mod demonstrativ problemele fundamentale ridicate și rezolvate de tovarășul Stalin”. Păi, dacă le-a ridicat și rezolvat genialul lingvist Stalin, la ce bun să le mai trateze și „grupul organizat”? Ce-i rezolvat, e bun rezolvat! Rămân mărunțișurile, dar, cum se va vedea, nici asta nu-i permis. După ce se emit aspre aprecieri la adresa fiecăruia, de calibrul „Al. Graur are o falsă reputație de lingvist de valoare”, „Iorgu Iordan, spre deosebire de Rosetti, are oarecare valoare științifică” (de, Iordan fusese ambasador la Moscova, trebuia tratat diferențiat!), se merge în adâncimea analizei, constatându-se nemărturisite simpatii pentru „școala idealistă a lui Saussure”. Am mari îndoieli că Leonte Răutu barem auzise despre Saussure, fondatorul lingvisticii moderne – nici nu era nevoie, câtă vreme revista moscovită „Voprosî iazîkoznania” tocmai îl înfierase pe Rosetti ca „reprezentant al idealismului”, declarându-l mârșav adept al odiosului Saussure.
Argumentele referatului sunt (citite acum) de tot hazul: articolele lui Graur iau în discuție doar mârșăvenii de tipul „noțiunea de copil nelegitim, altul, cuvântul latinesc venalis (corupt), al treilea, termenul slugărnicie. Considerăm că nu poate exista îndoială cu privire la intenția contrarevoluționară.” Sigur, se vede de la o poștă! Evident dușmănoasă este atitudinea aceluiași Iordan, care, în revista „Cum vorbim”, a paginat imediat după lucrarea tovarășului Stalin un articol cu titlul „Obraznic” (o lingvistă discuta originea termenului). Cu siguranță că o astfel de paginație nu putea fi decât o aluzie, la rândul ei obraznică! Iar Graur se arată și mai parșiv: „în proiectul de ortografie al lui Graur se dau următoarele exemple de prescurtări: P.C.R., U.T.M. și I.C.A.S. (care se ocupă de strângerea gunoaielor), sugerându-se fără putință de tăgadă că toate cele trei prescurtări ar fi de același calibru”. Ca să nu mai vorbim despre condamnabila poziție antisemită a lui Iordan, care, la capitolul substantive compuse, dă și exemplele „iudeocomunist” și „iudeomasonerie”. Ce, exemplele nu trebuie să fie, la rândul lor, juste? Dacă mai ținem seama și că Iordan își permite să menționeze, la modul șopârlist, alături de substantivul „colhoz” și verbul „a colhozi”, dar mai ales că toți trei nu-și exprimă entuziastă apreciere față de contribuția genială a tovarășului Stalin în chestiunile lingvistice, devine logică și necesară decizia finală: reprezentanții „grupului organizat” vor fi dați afară din toate funcțiile deținute la Institutul de Lingvistică și „vor fi
scoși din învățământ ca necorespunzători”.
Astfel de istorie au trăit românii. Închid cartea, încerc să uit. Da-i bine să uităm?