Ce-o fi în inima lui Meleșcanu când vede moaca ginerelui?

Cine oare l-o mai fi făcut vedetă și pe Petrică Imre ăsta?- mă întreb cu enervare, când îl văd ilustrat prin mass-media. Dar apoi mă potolesc singur, zicându-mi că omul e totuși mare sculă: director peste o mare corporație de scos fumul din țigară (deși asta numai calitate nu e), mare mâncăcios (și nici asta nu-i calitate), fustangiu cu pretenții de la viață, actualmente ginere de mare ministru sub toate regimurile… Toate la un loc înseamnă oleacă de curriculum vitae, trebuie să cădem de acord.
Mare specialist cică în crăpelniță, maghiarul Petrică ține la o gazetă bengoasă un păginoi despre sortimentele rafinate cu care – pretinde el – merită să ne răsfățăm papila gustativă. Dar dacă de la alimentație i se trag pungile pe care i se sprijină ochii ca să nu-i pice-n gură, eu aș evita sistematic recomandările lui culinare.
Antipatic personaj! Totuși, așa deficitar la fizic cum se prezintă, se laudă (nu-i un fel de-a spune, chiar se laudă, la propriu!) cu o salbă de cuceriri, pe care le numără public, pentru a se da măreț. Acum a prostit-o pe fata lui Meleșcanu, dar mai vedem noi.
De fapt, altul e motivul pentru care mi-am învins repulsia și m-am oprit la acest personaj. Privindu-l, m-am întrebat: oare ce simte un tată – încă bărbat bine – când fiică-sa se mărită cu unul care arată mai matusalemic și mai nașpa ca el? Ce-o fi în sufletul lui Toader Meleșcanu – încă tip atrăgător, deși contabilizează destule decenii – când își vede fata la braț cu arătarea? Ce simte Mișu Vlasov, când își vede ginerele ăla ministru, cu moaca la fel de rotundă ca a lui, dar mult mai neplăcută ochiului?
Sau o fi și asta ceva ce ține de complicatele legături nevăzute între părinte și copil? Ceva de genul: o iubesc atât de mult pe fiică-mea, încât – dacă eu nu pot avea parte de ea – măcar s-o dau după un nașparliu… Cine știe… Poate că Freud ar fi găsit o explicație.