Steaua și-a îndeplinit datoria, cum scriam înainte, cel puțin pentru moment. Nu am în vedere returul, diferența (și de scor, și valorică) e prea mare, ci la turul următor de calificări. Hopul acesta e important pentru că apoi are asigurată prezența în grupele Ligii Europa. Se tot vorbește despre Liga Campionilor, dar oare cei de la Steaua știu cu adevărat ce îi așteaptă în play-off? Anul trecut, CFR a făcut pasul în grupe, fără a fi în postura de cap de serie, dar acum lucrurile s-au înrăutățit. În 2012, echipele venite din campionatele tari nu erau nume sonore, nu aveau palmares european însemnat în ultimii ani, așa că n-au fost capi de serie, deci nu se puteau întâlni cu echipa noastră. Să le amintim pe Gladbach, Udinese, Lille, Malaga. Mai mult, Anglia nici măcar nu avea echipă în playoff, fiindcă primele trei echipe din Premier intrau direct în grupe, plus Chelsea (locul 6!) ca deținătoare a trofeului. Deci, în cazul lui CFR, a fost mai bine că n-a fost cap de serie, astfel a putut avea un adversar ca Basel și s-a calificat. Nu că Basel ar fi fost slabă, s-a văzut unde a ajuns apoi în Liga Europa, dar așa a fost atunci conjunctura. Ei bine, anul acesta, echipele trimise în play-off de campionatele cu ștaif sunt nume sonore, capi de serie fără discuție, mai puțin una: Sociedad. Celelalte sunt Arsenal, Milan, Lyon, Schalke! De aceea, Steaua trebuie să prindă prima urnă, altfel s-ar putea trezi în fața unei misiuni aproape imposibile. Vor fi 10 meciuri, deci 10 capi de serie. Pe lângă cei enumerați, ar mai fi în discuție alte echipe care vor intra în competiție din turul 3 și care iau cu siguranță fața Stelei la urna favoriților: Zenit, PSV, Celtic și… Fenerbahce, dacă se confirmă ultimele zvonuri. Ar mai fi, deci, două locuri disponibile în această urnă privilegiată. Pentru ele, Steaua luptă cu Basel, Austria Viena, Plzen, Maccabi, poate chiar cu Apoel Nicosia sau Bate Borisov. De ultima poate deja scăpa, căci bielorușii au pierdut acasă în primul tur al acestei faze, iar astfel de surprize se mai pot întâmpla și în turul 3, cu alte contracandidate. Sistemul de calcul folosit de UEFA e foarte complicat, au pondere atât coeficientul european al fiecărei echipe, cât și coeficientul de țară, deci e greu de spus față de care Steaua iese în avantaj. Sigur, din postura de cap de serie poate nimeri peste Sociedad, dar norocul Stelei în materie de tragere la sorți e deja proverbial.
În încheiere, îmi cer scuze că în articolul precedent am făcut pe impresarul, transferându-l pe Roman la Valenciennes, când el de fapt e la Toulouse. Dar așa se întâmplă când scrii de la țară și te plimbi prin curte în căutare de semnal!