Locul de muncă este un spațiu ce trebuie respectat pentru orice angajat sau angajator. Comportamentul fiecăruia în timpul programului de lucru ne poate influența viitorul carierei, existând o serie de întrebări sau subiecte pe care nu trebuie să le atingem atunci când suntem la serviciu.
Felul în care te porți cu colegii tăi de birou poate fi un indicator de educație, iar glumele rasiste sau cu tentă sexuală pot fi două lucruri ce pecetluiesc soarta oricărei cariere în formare.
Jignirile sunt adesea percepute prin simple întrebări formulate și expuse greșit, iar colegii de la locul de muncă sau superiorii te pot cataloga drept nepotrivit pentru postul pe care îl ocupi.
Există o serie de aspecte și subiecte pe care angajații nu trebuie să le atingă niciodată atunci când sunt în timpul programului de lucru. De asemenea, anumite întrebări pe care oricine le poate pune pot face diferența între concediere și promovare în mediul de lucru, scrie huffingtonpost.com.
Poate cea mai importantă afirmație pe care un angajat nu trebuie să o facă la serviciu este „Cred că șeful este un nemernic”, propoziție care nu trebuie spusă nici măcar între prietenii pe care îi faci la locul de muncă.
O întrebare care ar putea în principiu să le supere pe colegele de la serviciu, și mai ales pe șefii tăi, este: „Ai slăbit cumva?”. Această întrebare, deși inocentă, poate acuza, fără să vrei, că în trecut cel sau cea căreia îi adresaseși întrebarea a avut o problemă cu greutatea.
„Ce bonus ai primit?” este o altă întrebare care te poate face să te simți prost. În cazul în care vei afla bonusul financiar al colegului, s-ar putea ca acesta să fie mai mare, iar tu să te simți prost. În timpul programului nu este indicat totuși să vorbești despre bani sau remunerație.
Legat de clienții cu care locul în care muncești colaborează, cea mai proastă afirmație despre aceștia este cu siguranță: „L-am fraierit pe clientul acela bine de tot, nu?”. Niciodată nu este bine să spui asta pentru că se presupune că în vreun fel sau altul ai comis vreo ilegalitate sau ai tras pe sfoară clientul firmei. Astfel de afirmații cu siguranță trebuie evitate.
Politica nu trebuie discutată niciodată la lucru, iar întrebări precum „Cu cine ai votat?” te pot arunca într-o umbră negativă în ochii superiorilor.
Nici religia nu este un subiect care trebuie abordat vreodată la job. „De ce religie ești?” este întrebarea care poate duce la discriminări din partea celor din jurul tău, sau mai mult de atât, tu poți fi cel acuzat de discriminare.
Un alt subiect care trebuie evitat, deși aici o multitudine de aspecte pot fi discutate, este bârfa. Afirmații ca „Nu o să îți vină să crezi pe cine am văzut aseară ieșind din camera de hotel a șefului cu aceleași haine de ieri” te pot cataloga drept un bârfitor sau o bârfitoare. Chiar dacă ai văzut vreun coleg sau vreo colegă în compania cuiva cunoscut din firmă nu vei putea să dovedești asta, iar tu vei fi cel care pică prost în fața superiorilor.