Mi se pare evident că dintre toate echipele românești care s-au întrecut între ele în a se face de râsul Europei, cea mai norocoasă și, de alaltăieri încoace, cea mai fericită, este Dinamo. De unde atâta fericire?, v-ați putea întreba, pentru o amărâtă de echipă care după ce n-a fost în stare să treacă de clinica geriatrică Lazio, s-a mai împiedicat și de împiedicăturile de elfi și cyborgi, (că doar asta înseamnă Elfsborg, nu?). Păi, tocmai de asta, fiindcă, o dată eliminată de Lazio, a scăpat de rușinea supremă pe care ar fi trăit-o alaltăseară la Madrid, dacă ar fi fost în locul italienilor. Care trebuie să se declare ultrafericiți că au scăpat doar cu 3 „boabe”după o repriză halucinantă, în care Real, prima oară după mulți ani, mi-a reamintit de Real-ul din vremurile bune, adică acelea în care nu venise încă Beckham ca să-i strice tot jocul. Am văzut un Real magnific, chiar dacă lipit de figuri legendare ca Figo, Zidane, Ronaldo ori Carlos. Pardon!, mai există una: aceea a lui Raul, predestinat parcă și prin nume să joace acolo, și numai acolo, că doar nu degeaba îi zic fanii Raul Madrid echipei, când joacă bine și ea, și el. Un fenomen ajuns spre 30 de ani, din care 14 ca profesionist, și în toți anii aceștia jucând la o singură echipă. Cu care se identifică. Și care, când joacă bine, ca alaltăseară, mătură tot. Mă gândeam, urmărind „măgărușul” pe care l-au practicat cu Lazio, că dacă Dinamo s-ar fi aflat acolo, ori ar fi luat vreo 14 goluri (hai, 13, că Lobonț e mai bun ca Balota) ori ar fi terminat meciul în 8-9 jucători, că doar nu credeți că la așa afront, alde Moți ori Pulhac, n-ar fi zdrobit niscai femur ori peroneu! Lazio a pierdut, totuși, cu demnitate, adică jucătorii ei au înțeles repejor că șansa lor e doar aceea de a încerca, absolut italienește, să ia cât mai puține. Și mai are Dinamo noroc și în altă direcție: a scăpat și de amenzile alea enorme, precum și de suspendarea de la sine înțeleasă. De ce? Păi, vi-i imaginați pe „câinii până la moarte” făcând în avionul de Madrid mai puține porcării decât ai Stelei în cursa de Londra? Ceea ce este până la urmă normal: păi, cum naiba, când echipa ta e de râsul lumii, tu, fan devotat, să fii altfel? Așa că dacă Mitică o fi făcut vreodată în viața, și ceva bun, atunci asta e Legea de alaltăieri care pedepsește huliganismul pe stadion. În tribune, adică. Pe gazon ne pedepsim singuri.