Ce neam de traistă suntem!

Ești uneori martor involuntar la niște scene atât de penibile interpretate de români, că îți vine să intri în pământ. Partea cea mai proastă e că ele nu se petrec aici, la noi, unde treacă-meargă, ci pe teritoriul altor state, acolo unde fiecare gest se punctează în clasamentul internațional.
Acum o lună, mă aflam la Salonic, într-un hotel unde micul dejun era inclus. Ce-nseamnă mic dejun inclus, știm cu toții. Cu ochii încă nedezlipiți cu totul din puterea somnului, bagi și tu la ghiozdan ceva combustibil, mai mult pentru că e inclus în tariful achitat hotelului, decât din convingere. O feliuță unsă cu unt și miere, puțină brânză și mai ales cafea, cât mai multă cafea, să poți demara ziua. După care, o ștergi, cu un picur de cafea prelins pe cămașă, spre lejeritatea programul tău de turist.
În hotelul respectiv din Salonic, cu micul dejun inclus, buzele se ocupau cu sorbitul agale, în afara unei voci dominante, care ataca registrele sonore de sus, scârțâindu-ți pe creier. Era vocea unei românce, a unei cucoane în vârstă, aflate acolo cu cele două nepoate, probabil eleve prin anii terminali, și cu consortul, un bărbat tăcut.
– Mâncați cât mai mult, că e gratis ! – își îndemna ea urmașele, care dădeau din fălci, mestecând până la epuizare.
În timp ce nepoatele bobinau cu frenezia unor niște pui de găină supuși îngrășării într-un combinat avicol, bătrâna se dedica unei alte ocupații culinare: prepara sendvișuri la pachet, folosind conținutul celor patru troace – cu brânză, unt, pastramă și dulceață – pe care le trecuse de pe masa comună pe masa ei. De jena care ar fi trebuit să-i fie, nimeni nu i-a confiscat punga de plastic în care erau depozitate sendvișurile, roadele muncii sale.
Într-un sfârșit, sala a început să se golească. Au plecat și copilele cu punga doldora de sendvișuri, a plecat și consortul. Am rămas doar eu și cu bătrâna. Cum păream cu totul absent, compatrioata mi-a și arătat motivul pentru care a rămas la urmă: s-a deplasat la aparatul cu cafea și a umplut două butelcuțe de plastic. Abia apoi a plecat, parcă regretând că nu poate lua și două-trei fețe de masă, fiindcă aveau pe ele un model folcloric drăguț.
Ce neam de traistă suntem !