Când miliardarii țării noastre se decid să-și zidească bibliotecă, în rolul primei cărămizi desemnează un volum de Patapievici.
Când Liiceanu vrea să-și tragă sufletul după ce schimbă scutecele națiunii, culege firele de praf imaginare de pe papionul lui Patapievici.
Când profii universitari, de care e plină țara, nu mai au ce cleveti pe la seminarii și berării, citează câteva panseuri adânci din Patapievici.
Când tinerele studente pășesc sfios pe dâra primelor vise erotice rafinate, optează în grup pentru niște sex oniric cu Patapievici.
Când o nouă revistă face ochi, se luptă din prima zi să capete un interviu, o frază ori măcar o silabă de Patapievici.
Când Decebal, Eminescu, Mihai Viteazul, Bălcescu și Regele Ferdinand dezbat găunoșenia nemuririi, regretă în grup că n-au prins șansa de a fi măcar pentru câteva minute contemporani cu Patapievici.
Când zootehniști și ciberneticieni își compun bibliografia lucrărilor de bacalaureat sau de doctorat, în dreptul literei „A” îl menționează pe Patapievici.
Când țara se trezește dimineața, înainte de a da cu apă pe ochi, pășește timorată în cabinetul diagnosticianului dr. Patapievici.
Când astrologii veghează starea universului, în paralel despăduchează sensuri ascunse din cuvintele lui Patapievici.
Când domn’ profesor C.T. Popescu predă la tablă lecția despre eficiența serviciilor secrete în România, se întreabă cu creta în mână câte parale ar fi făcut Patapievici, fără imaginarul căpitan Soare, ăl de l-a îndesat acum niște ani pe anonimul Horia-Roman în tubul digestiv al mass-media.
Patapievici nu-i, la urma urmei, decât numele unui raion dintr-un magazin bine aprovizionat. Niciodată nu se-ntâmplă să plece nemulțumit clientul din raion.
