Reflexii interioare
„Mă uit pe cer, mă uit în pământ. / M-am întrebat cine sunt.” – „Mă uit” – Tudor Arghezi
Suntem ființe aclimatizate în permanență. Fie că este vorba despre adaptarea la toate etapele vieții sau de refugiul tot mai des în dicționarul propriilor emoții.
Citisem zilele trecute un poem drag mie de Rimbaud:
„Într-o seară, mi-am așezat
Frumusețea pe genunchi.
Și mi s-a părut amară.”
În fond, trebuie accesată fereastra spre fericire și armonie. Unii aleg să se refugieze în propriul sine, dar nu reușesc să se găsească cu adevărat intimi în fața sinelui. Procesul devine doar un eșec, mai bine zis, ceva care poate fi cvasidobândit. Te redescoperi zilnic. Copilul de cinci ani este acum în contradicție cu omul matur. Îți amintești frecvent soarele care te lumina cu atenție, mult mai intens decât acum. Este vorba despre regresum ad uterum, reîntoarcerea la origini (fenomen care poate fi dobândit treptat). Fiecare individ reacționează diferit: copiii încearcă să-și modeleze personalitatea prin simularea unui joc, adică prin plăcerea de a fi adulți. Cei maturi se autocaracterizează necizelați, căci și-au pierdut valorile proprii în nisipul propriei nesiguranțe.
Totalitatea acestor vârste se aseamănă cu mișcarea de revoluție a pământului, fenomen care se desfășoară pe parcursul a trei sute șaizeci și cinci de zile. Rezultatul este schimbarea anotimpurilor. Dar schimbarea sinelui de ce este cu adevărat determinată?
Matei Vișniec, în scrierea „Trei povești de dragoste”, transpune cititorul într-un tărâm în care există un regat. În acest spațiu, aparent ambiguu, sunt „aclimatizate sute de specii florale” aduse din mai multe țări. Nu este acel tărâm, de fapt, o metaforă? Acel univers reprezintă condiția ideală a omului, iar fiecare floare este o emoție? Autorul consemnează apoi că în acel univers există o filozofie proprie, adică cea florală. Ea își extrage înțelepciunea din scriitura lui Confucius. Acolo nu se caută „bogăția flamboyantă”, ci doar simplitatea.
Mircea Eliade, în „Istoria credințelor și ideilor religioase”, dedică un capitol lui Confucius. Marele filozof a trăit într-o perioadă de anarhie. El introduce conceptul de „Dao”, ca principiu, care devine o fereastră spre realitatea îmbunătățită. Termenul de mai sus se transformă treptat într-o religie a daosului (obținută printr-un elixir).
Această reflecție asupra naturii schimbării, a autodescoperirii și a căutării sensului ne conduce la ideea că viața este un proces continuu de aclimatizare. Fiecare vârstă și fiecare etapă a existenței noastre reprezintă un pas în căutarea unui liant între trecut și prezent, între idealurile copilăriei și realitatea maturității. Poemele și gândurile filozofice ale lui Rimbaud, Arghezi, Vișniec sau Confucius ne invită să privim mai adânc în propria „închisoare de catifea” pentru a căuta înțelepciunea în simplitate. De asemenea, ele ne reamintesc că fericirea și armonia nu sunt destinații, ci o plimbare continuă în pădurea lăuntrică, totul pornind de la emoții. În acest drum, fiecare emoție, fiecare floare și fiecare schimbare de anotimpuri reprezintă o etapă a evoluției noastre interioare. Astfel, în fața sinelui și a lumii, rămânem într-o căutare constantă, un proces de îmbunătățire și autodescoperire care ne definește și ne face să ne regăsim în fiecare zi.
Bianca NATI
