Ce liniște se face!

Ieri a fost ziua de naștere a sussemnatului, în pofida obișnuitului fake news an de an reiterat la Radio România, care-mi mută aniversarea cu zece zile mai devreme (9 în loc de 19). Nici o tristețe, dimpotrivă: s-ar zice că se dublează numărul telefoanelor de felicitare. Ciudat: născut tot pe 19 februarie, fostul meu bun prieten Marin Sorescu are parte de aceeași translare de zece zile – de astă dată, mai târziu: pe 29 (istoricii literari olteni ar fi descoperit că părinții autorului „Liliecilor” au mistificat data nașterii lui Marinică!). De unde se vede că-i prea mare înghesuiala în ziua de 19 februarie în care s-au ivit pe lume Socrate, Copernic și Steluța Gustița Cătăniciu, iar fericita naștere a lui Brâncuși, declarată prin Legea 305/2015 sărbătoare națională, trimite indirect celelalte aniversări într-un explicabil con de umbră.
Dacă s-ar putea, eu unul mi-aș muta definitiv ziua nașterii pe 9 februarie, cum susține Radioul: una că, rămânând pe 19, mă aflu la răscruce de zodii și ba-s Vărsător, ba-s Pește (ceva avantaj: îmi aleg din predicțiile cotidiene pe aceea care-mi convine) și alta, deloc neimportantă, ar constitui-o spaima indusă de zodiace ce susțin într-un glas că „obiectivele celor născuți la 19 februarie nu corespund deloc cu cele ale societății.” Ei, poftim!
Dar să las considerațiile lăturalnice, spre a reveni la ziua de ieri, penultimul prag până la incredibila cifră 80. De vreo 40 de ani, în fiecare dimineață de 19 februarie la 7,30 fix primeam telefonul lui Pavelică: „Vreau să fiu primul care vă urează la mulți ani!” Am mai scris despre acest personaj cu alte prilejuri. Poate unii cititori își mai amintesc că Pavelică izbutea să fie prezent la orice moment festiv-aniversar, inclusiv la cele de care nu prea mai ai habar: „Felicitări! Se împlinesc 40 de ani de la apariția primei Dvs. cărți!” ori „Azi se rotunjesc trei decenii de când ați primit premiul la Vaslui…” Frumos din partea lui! Este atent, amabil, prevenitor și mă-ntreb dacă-i ajunge doar carnețelul tip Claymoor pentru a gestiona atâta amar de date. Că, desigur, nu-s singurul beneficiar al serviciului telefonic de urări aniversare marca Pavelică. Probabil că și le-a trecut pe computer; exact precum ceasul de la Greenwich și mai prompt decât serviciul 112, vine cu firitiseala totdeauna la țanc. Înainte de ’89, dubla telefonul cu felicitări calde și amabile trimise prin poștă: „Vă doresc, stimate tovarășe MRI, multă putere de muncă, pentru traducerea în viață…” (bip). A urmat, între 1990-1994, o misterioasă perioadă de pauză: nu știu ce s-o fi întâmplat, poate o fi fost bolnav, poate nu mai era în țară. După o pauză de patru ani, rafala de felicitări către subsemnatul a fost reluată brusc și, cumva, firesc: „Vreau să fiu primul care…”
Mi-a venit să-l întreb unde a fost ăști patru ani, c-ajunsesem să-l cred mort în revoluție, dar cum să răspunzi cu astfel de întrebări unui gest delicat și dezinteresat? Nu știu cu ce se ocupă și ce-nvârte acum Pavelică; de scris, doar amenință – n-a mai publicat nimic. Aud c-ar avea o firmă – unii spun că de descarcerări, alții, că fabrică țigle presate. Mereu mi-am propus să-l întreb, profitând de întâlnirile monden-culturale (nu ratează nici un vernisaj, premieră, concert; vine mereu la fix, îmbrăcat la patru ace și lăsând să se vadă, din buzunarul pardesiului, ori „Dilema veche”, ori „România mare”, după caz) și am dat să-l abordez la deschiderea unei expoziții cu sclipici. S-a scuzat: „Prea multă lume, nu se mai văd tablourile. Revin.” Nu s-a mai întors…
Recitindu-mi rândurile de mai sus, constat că-s cârcotaș fără pricină: la urma urmei, de ce să mă îndoiesc de sinceritatea urărilor lui Pavelică? Dacă m-ar înjura, aș fi sigur că-i sincer. Nimeni nu bănuiește înjurătura de prefăcătorie, dar urarea de bine e privită mereu cu rezervă. Ca să vezi!… Ieri, pentru întâia oară, telefonul de la 7,30 n-a mai sunat. Am găsit numărul lui Pavelică într-o veche agendă plină de ștersături (cei dispăruți pentru totdeauna – și ei îmi telefonau cândva). Sun la Pavelică. Primesc răspunsul „număr nealocat”. O fi plecat și Pavelică în călătoria cea mare. Ce liniște se face!