O întrebare care îi chinuie pe mulți dintre reprezentanții sexului tare, care au luat decizia de a renunța la burlăcie, este „Ce își doresc femeile după ce se căsătoresc?”. Doi sociologi din cadrul Universității din Virginia, Bradford Wilcox și Steven Nock s-au hotărât să găsească un răspuns pentru domni. Rezultatul a fost unul surprinzător: se pare că dorința de egalitate nu este scopul primar al tuturor reprezentantelor sexului frumos.
Ce își doresc cu adevărat femeile? În 30 de ani de studiu al sufletului uman, nici măcar Sigmund Freud nu a reușit să ofere un răspuns categoric la această întrebare, iar tentativele de clarificare sunt continuate și în zilele noastre.
Bradford Wilcox și Steven Nock au realizat un sondaj pentru a descoperi ce așteptări au femeile de la un bărbat, în particular după căsătorie. În cadrul anchetei au fost chestionate 5.000 de cupluri. Rezultatul este deziluzionant pentru cei care au crezut mereu că femeile aspiră către emancipare și egalitatea cu sexul tare.
Studiul a evidențiat pe de o parte că doamnele, odată căsătorite, își doresc împărțirea în mod egal cu partenerul a treburilor casnice, precum și o mai mare implicare emoțională din partea soțului. Pe de altă parte, sociologii au constatat că fericirea în cuplu a femeii este strâns legată de suma de bani pe care partenerul o aduce în casă. Astfel, un număr foarte mare dintre femeile intervievate, care s-au declarat satisfăcute de căsătoria lor, s-au numărat printre cele care câștigă mai puțini bani decât soții lor.
„S-au declarat fericite femeile care câștigă jumătate sau mai puțin de jumătate din salariul soțului”, au declarat autorii studiului.
„Femeile de azi așteaptă de la parteneri un ajutor major în gestionarea căminului. Își doresc ca soțul să fie cel care asigură siguranța economică a familiei”, a declarat Wilcox.
„În teorie, caută egalitatea, însă în practică aleg să trăiască într-un mod tradițional. Preferă ca bărbatul să-și asume responsabilitatea de , cel puțin în materie de bani”, a mai spus Bradford Wilcox.
(Click News)