Absenteiștii sînt de multă vreme Sfîntul Graal al celor care pierd alegerile în România. Dacă nu îți convine ce a ieșit la vot, nu vorbești despre rezultatele votului, ci despre absenteiști. Absenteiștii nu au chip, nici voce, așa poți să-i interpretezi cum vrei. Pentru politicieni, absenteiștii ar fi ținut cu ei dacă ar fi venit la vot. Dacă ești ziarist / analist și vrei ca lumea să-ți remarce profundul dispreț cu care tratezi clasa politică, atunci spui că cei care nu votat au protestat astfel împotriva lui X sau lui Y sau chiar împotriva tuturor.
S-ar presupune astfel că absenteiștii sînt cei mai sofisticați și mai sictiriți dintre români: într-o lume politică nebună, coruptă și iresponsabilă, ei aleg să le dea o palmă morală tuturor. De cîte ori ați auzit aceste explicații? Sînt convins că de multe ori, eu personal m-am plictisit de ele. Absenteiștii sînt un fel de plastilină pe care fiecare politician sau comentator își proiectează interesele sau obsesiile personale. Alegînd că nu voteze, absenteiștii dau dreptate tuturor. Alegînd să stea acasă devin în mod paradoxal masa de manevră ideală.
Să luăm absenteismul de la referendum. E de-a dreptul remarcabil cum și Mircea Geoană și Dan Voiculescu și Călin Popescu-Tăriceanu, în reacțiile lor la cald, s-au referit la absentești. Procentul cu care a fost respinsă ideea de demitere a președintelui a fost zdrobitor, dar nu e chiar grav, pentru că mai importanți sînt absenteiștii. Pentru Geoană este o victorie neonorabilă, pentru Tăriceanu, Băsescu e cel care a primit o lecție. E drept că Băsescu ar avea nevoie de o lecție de bună creștere dacă ne gîndim la episodul ”păsărică – țigancă împuțită”. Dar referendumul nu a fost despre manierele președintelui.
Nu Băsescu a chemat poporul la vot ca să îi ceară ceva, ci Parlamentul a chemat poporul să îi confirme decizia de suspendare. Sînt două interpretări posibile ale absenteismului. Interpretarea maximală: absenteiștii nu au ascultat îndemnul Parlamentului de a ne scăpa de dictatorul Băsescu. Interpretarea minimală: absenteiștii pur și simplu au ales să nu conteze.
Această a doua explicație mi se pare cea adevărată. Cu toate sforțările politicienilor, absenteiștii nu pot fi adjudecați nici de unii, nici de alții. În plus, absenteiștii nu sînt altfel decît cei care votează. Opțiunile lor, în caz că s-ar deranja să meargă la vot, reproduc statistic opțiunile celor care au votat.
Dacă nu mă credeți pe cuvînt, gîndiți-vă la sondajele de dinainte de referendum. Acestea au reprodus fidel trendul de opțiuni: trei sferturi votau ”Nu”. Aceleași sondaje spuneau că se va prezenta la vot circa 65% din populație. Nu este o greșeală, nici o manipulare. Întotdeauna sondajele supraevaluează prezența. Cînd se trezește cu cineva la ușă și este întrebat dacă va vota, omul spune că da, pentru că simte că asta se așteaptă de la el, doar i s-a spus la televizor că e bine să voteze. Apoi, mai puțini merg de fapt la vot. Dar, diferența este relevantă pentru noi. Dacă din 65%, trei sferturi spun că votează ”Nu”, apoi la referendum la o prezență de 45%, tot trei sferturi au această opțiune, ce putem înțelege? Exact ce ziceam mai sus: absenteiștii reproduc statistic opțiunile celor care votează.
