Comisia Europeană (CE) insistă ca România să dea dreptul plătitorilor taxei auto să o conteste, iar autoritățile române promit că vor analiza varianta realizării unui catalog privind valorile de piață a mașinilor, în funcție de factori precum marca și rulajul, pentru stabilirea scalei de depreciere.
Reprezentanții autorităților române și cei ai Direcției Taxe a Comisiei Europene au avut, la 8 noiembrie, o nouă serie de consultării tehnice pe tema taxei auto.
Experții comunitari susțin că procedura de infrigement (încălcarea reglementărilor comunitare), inițiată de Comisie în luna martie, poate să fie suspendată numai dacă România va transmite un proiect de modificare a taxei în conformitate cu prevederile comunitare, precum și un calendar de adoptare, au declarat surse apropiate discuțiilor.
Și în scrisoarea de somație transmisă României la finele lunii martie oficialii europeni au arătat că, în cazul în care contribuabilul nu este de acord cu autoritățile fiscale în ceea ce privește evaluarea deprecierii reale a autovehiculului second-hand, legislația românească nu permite contestarea rezultatului stabilit conform grilelor fixe.
Printre observațiile formulate la acea dată de Comisei figurau și faptul că legislația românească privind taxa auto nu ține seama de deprecierea reală a mașinilor second-hand provenite din alte state UE, iar impozitarea discriminatorie nu poate fi justificată de considerente ecologice.
Partea română a solicitat clarificări
Partea română a solicitat, la începutul lunii noiembrie, clarificări cu privire la anumite observații transmise de Comisie și a prezentat dificultățile aplicării în practică a unui sistem de impozitare care să permită plătitorilor taxei auto să conteste modul de stabilire.
Totodată, reprezentanții autorităților de la București au întrebat CE dacă mai este necesară o procedură de contestare a coeficientului de depreciere, în condițiile în care s-ar elabora un catalog pentru valorile de piață a mașinilor, care să ia în calcul factori precum marca, modelul și rulajul.
Reprezentanții CE au susținut necesitatea existenței posibilității de contestare, fiecare stat având dreptul să decidă asupra acesteia, în conformitate cu principiul subsidiarității.
Experții comunitari au dat ca exemplu Danemarca, unde există un comitet format din reprezentanți ai administrației fiscale, consumatori și dealeri, și au subliniat importanța utilizării mai multor criterii decât cel al vechimii pentru stabilirea scalei de depreciere.
O altă întrebare a reprezentanților autorităților române a vizat posibilitatea scutirii de taxă a autovehiculelor hibride, pe termen nelimitat.
Dreptul statelor membre de a utiliza grile fixe
Curtea Europeană de Justiție susține dreptul statelor membre de a utiliza grile fixe pentru a lua în calcul deprecierea reală a autovehiculelor, pentru a se evita sarcinile administrative excesive.
Cu toate acestea, respectivele grile întocmite pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, metoda de propulsie, marca și piața autovehiculului trebuie să fie lipsite de orice efect discriminatoriu, potrivit CE.
Mai mult, astfel de grile fixe pot fi compatibile cu Tratatul CE numai dacă proprietarului unui autovehicul i se acordă dreptul de contesta, în fața tribunalelor naționale, rezultatele punerii în aplicare a respectivelor grile.
Legislația din România nu permite contribuabililor să conteste rezultatele stabilite conform grilei de depreciere și să solicite o evaluare exactă a valorii autovehiculelor lor uzate.
Astfel, România nu asigură nici un mijloc de corectare în cazurile în care un contribuabil consideră că aplicarea grilei nu reflectă cu exactitate valoarea reală a autovehiculului său, conducând astfel la o aplicare excesivă a taxelor.
Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă la începutul acestui an, când au fost eliminate accizele plătite la importul și achiziția autoturismelor de pe piața internă. Taxa se calculează în funcție de capacitatea motorului, de standardele de emisii și de vechimea autovehiculului.





