Dacă vă mai amintiți, când Tudor Chiuariu a fost parașutat în funcția de ministru al Justiției, s-a apucat să pună cu botul pe labe procurorii enervanți pentru colegii săi politicieni. Că a fost vorba de lipsă de experiență, de lipsă de inteligență sau doar de ordin de la partid, nici nu mai este important. Cert este că ne-am trezit peste noapte cu o variantă liberală a Rodicăi Stănoiu. Săracul politruc nu s-a prins că ceva s-a schimbat prin justiție, așa că a intrat cu picioarele în sistem.
Șeful DNA, Daniel Morar, l-a reclamat pe ministru la Consiliul Superior al Magistraturii pentru că i-a dat niște telefoane nepotrivite imediat după instalarea în funcție. Chiuariu i-a cerut lui Morar să-l țină la curent cu dosarele importante, să nu mai critice decizia Parlamentului de dezincriminare ale unor fapte penale și ”să nu se mai apară cu dosare importante în presă în perioada referendumului”. Martorii aflați cu Morar în cameră au relatat inspectorilor că acesta era „vizibil marcat”, „surescitat” și „într-o stare de vădită tensiune”. Culmea este că și Chiuariu avea martori în birou, fosta directoare pentru relația cu procurorii, care spune că ministrul vorbea „pe un ton ridicat si pe un fond de vădită enervare”.
Avem deci conținutul convorbirilor și martori. Din aceste scene, mi se pare că imberbul ministru încerca să pară Gigi Duru și să îi bage în cap procurorului de la bun început cine este șeful. Nu i-a mers. Morar s-a plâns la CSM. Inspectorii de acolo au desfășurat o anchetă și au trimis raportul spre discuție în plenul Consiliului. În ședință secretă, în prezența ministrului și în absența lui Morar, CSM a decis că nu e chiar așa mare tragedie și a scos unele fraze critice din raport. Apoi a tras concluzia că a ministrul a făcut ”o anumită presiune”, dar care nu a fost de natură să afecteze independența procurorilor.
CSM introduce astfel o noțiune foarte interesantă: presiunea fără presiune. Sau semipresiunea, dacă vreți. Totuși, mă frământă o întrebare: ce anume ar fi considerat CSM că se ridica la rangul de presiune? Poate să-i strângă lui Daniel Morar degetele în ușă? Sau atunci s-ar fi considerat că un procuror nici nu prea are nevoie de degete, așa că presiunea ușii asupra degetelor nu ar fi fost de natură să-i afecteze activitatea. Exagerez puțin, evident, dar doar pentru a expune logica defectuoasă a CSM. A spune că un ministru a făcut presiuni, dar nu genul de presiuni care ar putea timora procurorii, este ca și cum a-i spune că Gigel a violat-o oarecum pe Didina. Dacă Daniel Morar nu a urmat obiceiul tradițional al procurorilor în fața telefoanelor de la miniștri – ciocu’ mic și joc de glezne – ci a reclamat la CSM acest caz, asta nu înseamnă că ministrul nu a acționat abuziv. A făcut-o. Iar CSM, chiar instituția pentru care am cheltuit o mulțime de bani și timp ca să apere independența justiției, nu bagă în seamă violatorul și trimite victima la plimbare, spunându-i ceva de genul ”se mai întâmplă, nu pune la suflet, trece”.
