Ce înseamnă iubirea creștină?

Domnul a spus: „Că unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Se găsesc oare doi sau trei adunați întru numele Lui? Se găsesc, dar rareori. De altfel nu vorbește de o simplă adunare și unire locală a oamenilor. Nu cere numai asta. Vrea ca, împreună cu unirea, să existe la cei adunați acolo și alte virtuți. Prin aceste cuvinte, așadar, vrea să spună: „Dacă cineva Mă va avea pe Mine ca temelie a iubirii lui față de aproapele, și împreună cu această iubire are și celelalte virtuți, atunci voi fi împreună cu el”. Acum însă, cei mai mulți oameni au alte scopuri.
Nu întemeiază pe Hristos iubirea lor. Cineva iubește pe altcineva, pentru că și acela îi arată iubire; altul îl iubește pe cel care l-a cinstit; iar altul îl iubește pentru că i-a fost de folos la vreo treabă de-a lui. E greu să găsești pe cineva care-l iubește pe aproapele doar din dragoste pentru Hristos, căci ceea ce-i leagă pe oameni sunt de obicei interesele materiale. Însă o iubire cu atâtea lipsuri este batjocoritoare și trecătoare. La cea mai mică problemă – vreun cuvânt jignitor, daune bănești, invidie, ambiție sau ceva asemănător – iubirea aceasta, care nu are temelie duhovnicească, se destramă.
Iubirea creștină nicicând nu va pieri
Dimpotrivă, iubirea care-L are ca pricină și temelie pe Hristos, este statornică și nepieritoare. Nimic n-o poate destrăma, nici calomnii, nici primejdii, nici chiar amenințările cu moartea. Cel ce are dragoste creștină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l iubească; căci nu este influențat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea creștină, cum spunea Pavel, nicicând nu va pieri.
Și, adevărat, ce pricină ai putea aduce, pentru care să încetezi să-l mai iubești pe aproapele tău? Faptul că, pe când tu îl cinsteai, acela te înjura? Sau faptul că, pe când tu săvârșeai fapte bune în folosul lui, acela voia să te vatăme? Dar dacă-l iubești întru Hristos, aceste cauze te vor face nu să-l urăști, ci să-l iubești și mai mult. Căci toate cele care distrug iubirea obișnuită, născută din interes, întăresc iubirea creștină. Cum? În primul rând, întrucât cel care se poartă în chip vrăjmaș cu tine, îți aduce răsplată de la Dumnezeu; și în al doilea rând, fiindcă acela, fiind bolnav duhovnicește, are nevoie de compătimirea și de sprijinul tău.
Dragostea este rodul virtuții. Dar și iubirea, la rândul ei, dă naștere virtuții
Prin urmare, cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăște sau îl înjură sau îl amenință, cu mulțumirea că iubește pentru Hristos și deci Îl și urmează pe Hristos, Care asemenea iubire a arătat vrăjmașilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât și L-au răstignit, dar L-a și rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).
Iubirea, de asemenea, nu știe ce înseamnă interesul. De aceea Pavel ne povățuiește: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt” (I Corinteni 10, 24). Iubirea nu știe ce înseamnă nici invidia, căci cine iubește cu adevărat consideră binele aproapelui ca pe al său. Astfel iubirea, încet-încet, îl preschimbă pe om în înger. După ce îl scapă de mânie, de invidie și de oricare altă patimă tiranică, îl scoate din starea naturală omenească și-l așează în starea îngereștii eliberări de patimi.
Cum se naște însă dragostea în sufletul omului? Dragostea este rodul virtuții. Dar și iubirea, la rândul ei, dă naștere virtuții. Și iată cum se întâmplă asta: Cel virtuos nu alege banii în locul iubirii aproapelui său. Nu ține minte răul. Nu este nedrept. Nu vorbește de rău. Pe toate le rabdă cu vitejie sufletească. Din acestea provine iubirea. Faptul că din virtute se naște dragostea este arătat de cuvintele Domnului: „Din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12). Și iarăși, faptul că din iubire se naște virtutea, îl arată cuvintele apostolului Pavel: „Cel ce iubește pe altul a plinit legea” (Romani 13, 8). Așadar una din două se cere, dragostea sau virtutea. Cel ce o are pe una, o deține negreșit și pe cealaltă. Și invers: cel care nu iubește și răul îl va săvârși; și cel ce face răul nu iubește. Să ne străduim deci să dobândim iubirea, pentru că ea este o fortăreață care ne apără de tot răul.
Dacă-i cu putință, pe cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oamenii”
Apostolul nu a spus simplu „iubiți”, ci „urmăriți iubirea” (I Corinteni 14, 1), de vreme ce e nevoie de multă luptă pentru a o dobândi. Dragostea trece degrabă și dispare, căci multe lucruri ale lumii acesteia o distrug. S-o urmărim, să alergăm încontinuu în spatele ei, ca s-o prindem, înainte de a reuși să ne scape.
Apostolul Pavel ne spune și motivele pentru care trebuie să ne iubim unul pe altul: „Întru frățească prietenie iubiți-vă unii pe alții” (Romani 12, 10). Vrea să spună: sunteți frați, și de aceea trebuie să aveți dragoste frățească între voi. Aceasta a spus-o și Moise evreilor acelora care se certau în Egipt: „De ce vă certați? Sunteți frați” (Parafrază la Ieșirea 2, 13). Este remarcabil faptul că Apostolul, deși îi povățuiește pe creștini să aibă între ei blândețe și iubire frățească, atunci când se referă la legăturile dintre creștini și necredincioși spune altfel de cuvinte: „Dacă-i cu putință, pe cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oamenii” (Romani 12, 18).
Deci în cazul necredincioșilor ne cere să nu ne certăm cu ei, să nu-i urâm, să nu-i nesocotim, pe când în cazul fraților noștri creștini cere în plus blândețe, iubire frățească, sinceră și neprefăcută, iubire arzătoare și statornică. (Fragment din „Problemele vieții”, Sf. Ioan Gură de Aur)