Ce înseamnă a ne ruga?

A ne ruga înseamnă a ne înălța spiritul și inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.
A ne înălța spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omenești a tuturor atracțiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului și a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu și a ne dărui Lui în întregime.
A aduce laudă lui Dumnezeu înseamnă a recunoaște că toată ființa noastră este creată și-I aparține Lui
Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui și trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredințat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viața, în afara voinței lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creați cu un scop bine determinat de Creatorul nostru și El ne-a pus la dispoziție toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viață și descoperitor al voinței Sale.
A fugi și a ne eschiva de la cunoașterea voinței lui Dumnezeu, în ceea ce privește sensul si scopul nostru în viața și a ne făuri unul personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veșnică.
Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulțumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lăsat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greșit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis și modelul unic, minunat, născut ca și noi din carne si sânge si având aceleași cerințe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.
Cine îl are pe Iisus de model în toate acțiunile vieții lui, acela și-a găsit sensul vieții și pacea sufletului lui.
Recunoștința noastră față de Creator trebuie să fie nesfârșită. Toate popoarele lumii, chiar și cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios.
A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre. Acest corp care deși este o capodoperă a Maestrului Creator, totuși în urma neascultării față de voința Stăpânului și-a pierdut starea de fericire veșnică în care a fost orânduit la început și pe care altfel ar fi putut să și-o păstreze.
Uneltirile diavolului însă l-au determinat să-și satisfacă dorințele și poftele personale călcând voința si porunca Creatorului, așa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moștenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant.
Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea și suferință. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.
(părintele Arsenie Boca)