Ce-i mâna pe africani în luptă



Incredibili africanii ăștia! Când joacă între ei par ultimele gloabe, deși viza de flotant tot prin marile orașe europene o au. Dar când dau peste una mai răsărită, în special cu trecut colonialist (da, chiar și Germania s-a îndeletnicit cu așa ceva, Kamerun, Togoland), li se urcă sângele la cap și luptă ca pentru independență. Cea mai bună selecționată africană era, de departe, Coasta de Fildeș, dar n-a fost suficient de întărâtată de Grecia, care a dominat istoria mai la începuturi. Ia să fi nimerit alde Yaya Toure și Gervinho cu Franța, să fi văzut atunci ce le sfârâiau călcâiele. Oricum, chiar și în condițiile în care continentul african nu mai e reprezentat în sferturi de nimeni, Nigeria și Algeria pot fi aplaudate. Mai ales algerienii, care au împins Germania în prelungiri, ambiționați probabil de frecvența cu care Hobana le spunea “vulpile deșertului”. Până la urmă, nemții și-au amintit că unul de-al lor a intrat în istorie cu supranumele ăla. Și, apropo de comentatori, aș vrea și eu să semnalez o greșeală recunoscută, care se știe că e pe jumătate iertată, dar prea a sunat haios… Tomulică, mereu el, a spus cam așa la o fază cu portarul nigerian protagonist: “Enyeama respinge peste poarta apărată de… peste poarta sa!”
Dacă am vorbit despre cele două selecționate africane, să spun două vorbe, singurele, și despre fotbalul asiatic: la pământ! Se credea că după Mondialul din Coreea de Sud și Japonia, unul de real succes, cel puțin aceste două națiuni vor aplica rețeta economică și în sport și vor face saltul. Aiurea! Tot ce vedem e disciplină și iar disciplină. Păi în fotbal geniali sunt tocmai ăia care rup preceptele, ăia creativi. Dacă doar te încolonezi și muncești până la epuizare, sunt șanse să te întreacă și africanii.
Permiteți-mi să strecor și puțină iarbă din cealaltă, londoneză. Și aici, tot sferturi, pe jumătatea de tablou inferioară avem un duel elvețian de gală, Federer-Wawrinka, dar și un foarte ofertant Nadal-Raonic (asta dacă Nadal l-a rezolvat pe interesantul puști Kyrgios). La feminin, Șarapova a ieșit, însă n-ar trebui să facem nuntă, cine vine pe partea ei vine cu foame.



Recomandări