Sufletul rămîne o mare Taină -Chipul lui Dumnezeu în om- ”Putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămîne acesta încă n-am pierdut nimic”
Sîntem atenți cu adevărat la dorurile sufletului?
”Ce-i folosește omului să cîștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8, 36-37)
În aceste cuvinte puține și simple, dar pline de înțeles adînc, Mîntuitorul ne aduce aminte de prețul și valoarea fără seamăn a sufletului nostru.
Ce este oare sufletul omenesc și de ce este el așa de scump înaintea lui Dumnezeu, încît nimic din lumea aceasta nu-i vrednic de el?
Ce este acest suflet al nostru, dacă însuși Cerul se bucură cînd un suflet rătăcit se întoarce la Dumnezeu (Luca 15, 7) și dacă Însuși Dumnezeu a luat trup omenesc și S-a jertfit pentru mîntuirea și fericirea lui?
Sufletul rămîne o mare Taină
Ca să ne putem da seama ce este sufletul și ce însemnătate are el pentru viața noastră pămîntească, cel mai simplu este să comparăm cadavrul unui om mort de curînd cu trupul unui om viu. Și cadavrul are oase, mușchi, nervi și sînge; dar nu se mișcă, nu simte, nu vorbește și nu gîndește ca omul viu.
Ce-i lipsește oare?
Îi lipsește puterea aceasta tainică și nevăzută insuflată de Însuși Dumnezeu în făptura primului om, putere care pune în mișcare trupul și pe care o numim suflet. Sufletul este și va rămîne pentru viața de aici o mare taină, ascunsă vremelnic în trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare preț.
Dacă privim prin el făpturile și lucrurile lumii, toate strălucesc cu o frumusețe care întrece toate frumusețile acestei lumi. Dacă privim prin el mormintele, ele se deschid și morții se văd ca și viii. Dacă privim prin el Cerul, cu lumea duhurilor înțelegătoare, toate se luminează și vedem plinătatea Împărăției vieții.
Toți oamenii ar dori să descopere această mare taină și să pipăie acest diamant ceresc. Dar sufletul nu se poate vedea și nu se poate pipăi. Zadarnic îl vom căuta în mușchi, în sînge, în oase, în nervi, în creier, în inimă sau în orice altă părticică de materie.
Căci, deși el există și în corp și în afară de corp – așa cum există un cîntec în disc sau un gînd în minte -, sufletul fiind imaterial nu se poate vedea și nici pipăi.
El este duh așezat de Dumnezeu în om și este partea prin care ființa noastră se înrudește cu Însuși Creatorul întregului univers. Căci sufletul este duh, așa cum Duh este și Dumnezeu (Ioan 4, 24).
Chipul lui Dumnezeu în om
Cînd a fost plăsmuit omul cel dintîi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: ”Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), iar mai apoi citim că ”a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1, 27). Tot la începutul Scripturii aflăm că ”luînd Domnul Dumnezeu țărînă din pămînt, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul cu suflet viu” (Facere 2, 7).
Sufletul este deci chipul lui Dumnezeu în noi după fire, după har și după slavă
După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce privește mintea, care este izvorul cunoștinței; este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvîntul lăuntric așezat în noi de la Botez și Care este începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfînt în ceea ce privește libertatea voinței, care este rădăcina tuturor bunătăților.
După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin taina Sfîntului Botez sufletul primește darul înfierii, devenind și el fiul lui Dumnezeu după har.
După slavă, sufletul este asemenea cu Însuși Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiești revărsată asupra sa, așa cum spune Sfîntul Evanghelist Ioan: ”Iubiților, acum sîntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat pînă acum. Știm că dacă El se va arăta, noi vom fi asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2).
Deci cel care vrea să afle ce este sufletul, să știe că este marea operă a Sfatului lui Dumnezeu. Este întipărirea vie a Sfintei Treimi în ființa omenească.
În Împărăția lui Dumnezeu nu este altceva mai frumos, mai scump și mai plăcut decît vederea Feței lui Dumnezeu, ”spre care și îngerii doresc să privească” (I Petru 1, 12). Ei nu se mai satură uitîndu-se la dumnezeiescul chip, ca la un izvor nesfîrșit de frumusețe și de lumină. Cineva spunea: dacă Chipul sau Fața lui Dumnezeu s-ar arăta o singură clipă în iad, iadul ar ajunge Rai; iar dacă o singură clipă Fața lui Dumnezeu nu s-ar mai arăta în Rai, acesta s-ar preface în iad. Să nu uităm că sufletul omenesc este după chipul acestei fețe dumnezeiești. De aceea sufletul este odorul cel mai scump înaintea lui Dumnezeu.
În suflet stă toată puterea, toată valoarea ființei omenești, tocmai pentru că el este făcut după chipul lui Dumnezeu și în vederea unei nesfîrșite asemănări cu El.
