Cu ceva vreme în urmă făceam aici un bilanț a dosariadei și al confuziei morale care i-a urmat. Spuneam atunci că doar câteva victime au plătit pentru trecutul lor legat de Securitate. O tânără profesoară oportunistă ca Mona Muscă a fost scoasă din viata publică, fără să mai conteze rezultatele ei ca politician. Carol Sebastian este încă șomer și plătește pentru că a cedat sub șantajul securiștilor. Ne uităm cutremurați la filmul lui Cristian Mungiu despre avorturi în epoca Ceaușescu, dar ne mirăm ipocrit cum de a cedat Sebastian când a fost șantajat pentru că a lăsat o fată însărcinată.
Acum avem cazul Dăianu. Un om care a lucrat trei ani ca ofițer DIE, de unde a plecat de bunăvoie pentru că nu se putea adapta. Este și singurul ofițer de Securitate care a ieșit din sistem fără să facă pe marele erou anti-comunist. Ba chiar se și știa acest lucru de multă vreme, nu am descoperit acum brusc umbrele din trecutul finanțistului. Dar acum a devenit o problemă. De ce? Pentru că Dăianu este candidat PNL pentru Parlamentul European. De altfel, un candidat cum nu se poate mai potrivit. Dacă tot este un economist de marcă al României, dacă tot îl promovăm atât de mult la felurite emisiuni de televiziune, nu văd de ce nu ar face o figură frumoasă în comisia de bugete de la Bruxelles, unde s-ar simți ca peștele în apă. Oricum, mai bine decât diverse nulități pe care le-am trimis runda trecută acolo. Dar dacă se știa că a fost la un moment ofițer DIE și dacă părem a cădea cu toții de acord că se potrivește în peisajul de la Bruxelles, de ce este Dăianu un caz?
Din două motive. Pentru că apreciem trecutul și Securitatea în funcție de simpatiile noastre actuale. Un ziarist cam isteric din fire este foarte intransigent cu Mona Muscă, pe care nu o scoate din ”securista”. Ziaristul lucrează la trustul lui Voiculescu, un profitor ceva mai consistent al comunismului decât profesoara care a primit post la Timișoara pentru că a colaborat. Dar asta nu îl deranjează pe ziarist. De ce? Pentru că Mona Muscă ține cu Băsescu, iar Antenele și Jurnalul Național și-au propus să fie isterice anti-Băsescu.
Ajung astfel și la al doilea motiv. Cazul Dăianu are legătură cu ipocrizia PNL. Echipa Tăriceanu a făcut mare caz de Mona Muscă. Au mazilit-o și s-au dat intransigenți foc: noi nu acceptăm nici un fel de colaborare. Eu personal am mare înțelegere pentru Daniel Dăianu. Îi înțeleg frământarea și chiar mi s-a părut un om ros de trecutul tău în interviul acordat Hotnews. Până la urmă, suntem o societate care își pedepsește victimele care au cedat și își recompensează călăii care au rămas călăi până la capăt. Dacă Dăianu rămânea în DIE până la revoluție, acum era fie mare om de afaceri, fie proprietar de ziare, fie parlamentar. Nu a rămas, nu s-a adaptat și acum îl arătăm cu degetul. Dar eu am emis aceleași păreri și despre Mona Muscă, pe când Tăriceanu & co pozau în intransigenții neamului. Normal că acum sunt într-o situație delicată. Dacă nu ați avut înțelegere pentru Mona Muscă, de ce aveți pentru pocăitul Dăianu?
Așa se întâmplă când îți transformi idiosincraziile în principii. Ești obligat să îți turtești principiile când idiosincraziile se lovesc de realitate.
