A răspunde la o asemenea întrebare înseamnă a reuși să traduci rezultatul votului din 30 noiembrie. Dar cum s-o faci, când mai mult de jumătate dintre români nu au votat, iar din ce-a rămas, circa 40 la sută, o treime, ceea ce în termeni reali înseamnă de fapt vreo 13 procente, au votat candidați de stânga, o altă treime s-a pronunțat pentru candidații unui partid declarat de dreapta (PD-L) ,iar mai puțin de 8% au optat pentru cei propuși de liberali. Cu alte cuvinte, nu doar că avem destul de puține voci care să fi spus ceva prin votul lor, ci și o mare ambiguitate în mesaj. Ce-nseamnă, spre exemplu, votul dat unui candidat PSD?
Văd că liderii acestui partid care negociază acum intrarea la guvernare alături de PD-L vorbesc într-una de un mandat pe care l-au primit din partea alegătorilor și că acesta s-ar traduce, în esență, prin nevoia unor politici de stânga. Pensii mai mari, asistență socială, locuri de muncă asigurate, și altele din această categorie.
Dar numai eu știu trei persoane care au votat candidați PSD nu pentru ce promitea acest partid în campanie, ci pentru simplu fapt că le-au plăcut mai mult decât de contracandidații lor. Și vorbesc de trei persoane care numai de stânga nu se pot numi, votând până acum doar cu dreapta. Și, sunt convins, s-a întâmplat și viceversa. Au fost destui care au votat cu PNL, nu pentru cota unică, pentru a lua un exemplu de măsură de dreapta, susținută fără rezerve de acest partid, ci pentru că sub guvernarea liberalilor li s-au mărit foarte mult pensiile.
Vor ei, de fapt, votând cu candidați ai PNL, un nou guvern de dreapta? Sau poate fi interpretat un asemenea vot, drept un gir acordat unei alianțe PNL-PSD, pe ideea că majorarea pensiilor din ultimul an s-a realizat urmare a unei înțelegeri dintre cele două partide?
Sau altă nedumerire. S-a votat mai degrabă pentru trecut, pentru ceea ce „ni s-a dat”, sau mai mult cu gândul la viitor, la promisiunea unei schimbări? Aici lucrurile se complică odată în plus, pentru că nici măcar vorbind de viitor nu poți decela ceva consistent.
Criza mondială a început deja să-și facă simțite efectele și la noi, și acesta e doar începutul, dar nici un partid nu pare să aibă soluții credibile. Ceea ce nu-i neapărat o surpriză, criza dând bătăi de cap tuturor marilor lumii, dar întrebarea rămâne. Iată cât de greu e să înțelegi ceva din votul românilor dacă e să extragi din el, să zicem, soluția unei guvernări. Iată de ce, în continuare, negocierile care au loc în continuare pentru constituirea unui guvern, par în ochii majorității, un fel de joc fără noimă.
Și totuși, un fir roșu pare să existe. Românii, votanți sau nu, de dreapta sau de stânga, săraci sau mai puțin săraci, de la țară sau din marile orașe ale României, sunt tot mai îngrijorați de viitorul imediat și ceea ce le prisosește cu siguranță e scandalul politic dublat de o guvernare instabilă. Nici un partid nu deține monopolul unei soluții miraculoase la ceea ce ne așteaptă în următorii cel puțin doi-trei ani, și chiar dacă ar pretinde asta nimeni nu l-ar crede.
Prin urmare premisa oricărei posibile soluții de guvernare a țării e obligatoriu una transpartinică. De compromis politic major, unul în care interesele imediate, inclusiv cele legate de alegerile prezidențiale și euro-parlamentare de peste un an, să rămână în plan secund. Știu, pare aproape utopic să gândești că politicienii noștri ar fi capabili de așa ceva, dar asta nu mă împiedică s-o spun. Indiferent cum va arăta, politic vorbind, viitorul guvern, el va fi pe măsura așteptărilor majorității românilor numai dacă va lăsa deoparte interesul de partid și se va concentra pe promovarea unor măsuri obținute prin compromis. Cel ce știe să cedeze e mai de dorit acum decât cel ce pare, din aritmetica oricum controverstată a votului din 30 noiembrie, mai puternic.
