Ce facem cu idioții?

Îi suportăm și-atât. Dar oare chiar suntem cu mâinile legate și nu putem face nimic? Prostia în sine nu-i un delict, iar purtătorii ei, desigur, n-au nici o vină. Dacă ar exista un indice gen Robor pentru idioțenie, s-ar constata că, neîndoielnic și cât se poate de evident, crește constant și statornic. Nu numai la noi – ba, poate chiar cu ritmuri mai scăzute în România. Nu intru în detalii, situația este bine-cunoscută și-n general și-n particular, fiind tratată fatalist cu „asta e!” Sleirea constantă a interesului pentru studiu, școală, librărie, bibliotecă (și lectură în general), detectabilă acum, tot mai dramatică într-un viitor foarte apropiat, depozitarea spectaculoasă a informației culturale în ingenioase și lesnicios accesibile dispozitive electronice, izgonirea ei tacită dintre îndeletnicirile tezaurizatoare ale cortexului-receptacol cerebral – toate duc la o cinică sleire a temeiurilor educației umaniste întemeiată pe creație intelectuală validată prin veac și reduc orizontul preocupărilor individului la ținte prioritare de ordin meschin material și-atât. S-ar zice că aici ar fi vorba despre incultură, nu de prostie în stare gemă – numai că amândouă noțiunile sunt legate între ele: poți fi tăntălău și cult, și incult, însă prostul sadea este, de regulă, lipsit un minim nivel cultural. Cartea lui de căpătâi este Facebook-ul: doar aici simte că există cu adevărat, că-i luat în seamă și reprezintă altceva decât, social, un zero absolut – drept pentru care litera și chemarea internetului sunt sfinte. Cea mai simplă diagnosticare: X nu poate relaționa altfel între A și B decât în conformitate cu determinări prestabilite, adeseori sugerate prin omnipotentul mesaj pe internet, rămânând imun la îndoială, incapabil să opereze nuanțări și verificări proprii. Dacă i s-a spus pe net că un tramvai este roșu, el roșu îl vede chiar de-i albastru! La meciul cu Spania, astfel de indivizi, din totdeauna organizați în „galerii” însuflețite și de convocările pe Facebook, au găsit de cuviință să fluiere și să huiduie la modul perfect tâmp în timp ce se ținea un moment de reculegere. Câtă minte să ai pentru a batjocori omagierea unui mort, chiar dacă pentru tine răposatul nu reprezintă nimic? Iar mulți dintre ei se consideră creștini și-și fac cruce când trec pe lângă o biserică (unde de intrat nu prea intră, dar gestul îl fac: cine știe, poate, la o adică, prinde bine)! Aceiași indivizi nutriți din potențialul protestatar latent existent din totdeauna în cartierele urbei au găsit de cuviință să fluiere și imnul țării „oaspeților” (curată ospeție!) ceea ce denotă pură subdezoltare intelectuală: nicăieri, în țările civilizate nu vei întâlni așa ceva, fiindcă civilizația presupune și cultură (apropo de civilizație: tonul derapajelor, la noi vine și din teren către tribune – vezi porcăriile ireproductibile debitate de un alt derbedeu, clujeanul Dan Petrescu). Comentariile presei străine la cele petrecute pe „Arena națională” sunt mai întâi profund nedumerite („cum este posibil?”) și apoi acuzatoare la adresa țării, nu a găștilor de puștani! Care au găsit de cuviință să arunce și petarde în teren. De ce o fac? Care-i semnificația petardei, ce vrea să spună, cui prodest? Ce poate aduce în afară de suspendarea terenului și păgubirea tuturor, club, echipă, spectatori? Doi dintre ei au pătruns și pe teren. Aceeași întrebare: de ce, dacă nu doar din dorința de a ieși cumva în evidență, n-are importanță cum și cu ce consecințe? Avem curând alte două meciuri hotărâtoare: probabil, se vor juca fără public, deoarece s-au adăugat și penibile răbufniri anti-maghiare. Ce are una cu alta, Ungaria cu Spania? Idioții nu-și dau seama de ce va urma? Imposibil, doar am pățit-o de atâtea ori! Nu-i duce mintea nici la atât? Ba-s mândri de isprăvile lor – inscripție pe un banner: „Să străluciți și pe teren cum o facem în tribune!” Halal strălucire! Titlul leninist „Ce-i de făcut?” revine în actualitate: ce-i de făcut cu idioții, îi lăsăm slobozi să ne domine, maculând imaginea românilor și a României? Amenzile sunt simbolice și, după câte am aflat, le plătește gașca prin colectă. Pagubele pentru bietul fotbalul românesc sunt imense, și morale, și materiale. Interdicția generală de a purta, în deplasare, însemnele cutărui club s-a dovedit (cazul „Dinamo”) falimentară, chiar ridicolă, aceeași galerie fiind prezentă ciotcă și tot așa de bine organizată meci de meci. Prin alte țări se practică publicarea fotografiilor derbedeilor; la noi nu merge, fiindcă… s-ar leza intimitatea făptuitorilor! Pur și simplu stăm cu mâinile încrucișate, n-avem curajul punerii hotărâte a piciorului în prag. Iar scandalagiii ăștia au, ca și mine, ca și tine, drept de vot, dar asta-i altă discuție – pe care o interzice ferm … Constituția! Totul părând a fi de partea lor! Până când?