Ce facem cu icoanele vechi sau deteriorate?

Icoana este chip al prototipului. Ea este orice reprezentare ce reflectă realitatea. Dar icoana ortodoxă este o altă vedere. Ea este poza unei realități nevăzute, este filmul unui simbolism dinamic. Icoana prezintă ceea ce în mod normal nu se vede, este o pregustare a vieții de după moarte.
Sunt unii oameni care se numesc creștini, dar nu văd rostul și valoarea icoanei. Idei reformatoare sau restauratoare s-au mai întâlnit în viața Bisericii, s-au mai opus înțelegerii duhului legii adus de Hristos. Dar rațiunea și importanța covârșitoare a icoanei izvorăsc tocmai din esența creștinismului, din realitatea prezenței lui Dumnezeu în om, icoana Sa. Deși aceleași împotriviri vechi sunt formulate de către oameni născuți de curând, icoanele nu vor putea fi înlăturate din viața privată sau publică a credincioșilor.
Icoana este un lemn sau metal, sau hârtie, sau plastic, acoperit cu ou, uleiuri pulberi sau aur pentru a reprezenta realități ce transced toate acestea, ce le absorb și le transfigurează. Și deși leagă această lume de realitatea supremă, icoana se supune și regulilor acestei lumi. Astfel, ea se poate degrada sau șterge, se poate strica sau distruge. În ciuda faptului că este sfințită prin chipul reprezentat și fiind imaginea veșniciei, icoana se poate înmormânta și dezintegra sub negura timpului și a vremurilor.
Icoanele deteriorate se pot da la recondiționare sau restaurare
Icoanele deteriorate se pot da la recondiționare sau restaurare. Deși sunt cazuri de minuni în care icoana își reînnoia singură chipul, majoritatea icoanelor vechi trebuie restaurate sau repictate pentru a i se reda strălucirea potrivită. Astfel, icoanele din lemn pot fi donate mănăstirilor ce au atelier de pictură pentru a folosi în continuare „trupul” fostei icoane pentru a crea o alta. În cazul în care materialul din care este confecționată icoana a suferit o degradare prea importantă, el se va arde.
Icoanele din hârtie, dar care nu au fost plastifiate sau protejate, se pot degrada foarte ușor. Sunt persoane care au strâns icoane ca amintire a diferitelor evenimente la care au participat sau locuri pe care le-au vizitat. Uneori, ele pot fi destul de numeroase, punând în dificultate evlavia creștinului care le deține.
Icoana se oferă celui care are nevoie, celui ce vrea să-i dea cinstea cuvenită
Astfel de icoane pot fi dăruite. Alți creștini s-ar putea bucura de o icoană deosebită, încărcată cu o anumită istorie. Ceea ce este un surplus pentru cineva poate fi o binecuvântare pentru altcineva. Icoana însă nu se dăruiește oricui. Ea nu trebuie dată forțat unor persoane incapabile de evlavia cuvenită acestui lucru sfânt. Icoana se oferă celui care are nevoie, celui ce vrea să-i dea cinstea cuvenită.
Unii creștini colecționează icoanele în albume. Ele pot deveni un adevărat jurnal de vacanță, o imagine a pelerinajelor efectuate. Albumul cu icoane poate fi și un album al familiei cerești, cu imagini ale fraților și surorilor cu care ne vom întâlni deplin în viața de după moarte.
Icoana, chiar deteriorată fiind, nu se aruncă la coș. Ea trebuie arsă pentru ca imaginea și realitatea reflectată să nu fie întinate de locuri sau atitudini murdare. Focul va permite desfacerea legăturii dintre materie și chipul pictat. (Alexandru ULEA)