Ce este sufletul?

Părintele Iachint era preocupat de câștigarea definitivă a celor ce părăsesc calea păcatului, dar se îndoiesc că Dumnezeu i-a iertat. Spunea cu toată convingerea că omul trebuie să aibă încredere în cuvântul lui Dumnezeu: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28); „…dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33); „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi” (Isaia 1, 18).
Venea totdeauna cu argumente scripturistice pentru a spori încrederea în mila lui Dumnezeu a celor întorși de la păcat.
Celor ce se îndoiau în existența sufletului, Părintele Iachint le zicea:
– Știi ce este sufletul? Este mai viu și mai adevărat decât trupul. Trupul îl vezi, dar nu știi ce este în interiorul lui. Nu-i cunoști întotdeauna structura, suferințele și cauzele. Pe când sufletul este ceva clar. Ați auzit spunându-se despre cineva că este «un mare suflet» sau că este «un om fără suflet»? Vrea să spună că omul cu suflet este acela care emană bunătate, dragoste față de semeni; care iubește pe săraci și pe orfani; care știe să-i ierte pe cei care i-au greșit, pe dușmani; care răsplătește răul cu bine, care nu ține minte răul; care are frică de Dumnezeu și credință, care săvârșește roadele credinței. Un suflet mare este acela care se jertfește pentru binele altuia, care nu caută ale sale, ci pacea celorlalți.
Pe de altă parte omul cu suflet mic, sau fără suflet, este omul viclean, plin de răutate, care nu are astâmpăr, nici odihnă, nici mulțumire; omul nemilostiv, necinstit, mincinos, care se bucură de răul altuia; omul care nu este mișcat de suferința altora, care își clădește fericirea pe slăbiciunile celorlalți.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 735)