Ce este Sfânta Liturghie?

Sfânta Liturghie seamănă cu oceanul: atât de adâncă cu toate că este cercetată, precum și El deși cercetat, rămâne neexploatat. Din nou, dacă cobori la altare nu vei elucida Taina ei. Cu toate că tu cunoști textele liturgice, unul după altul, imnele și alternanța glasurilor bisericești, modelele și rânduiala cultică, nu ajunge ca să silabisești înălțimea și desăvârșirea cuprinsului ei.
Citim admirabilul paralelism al unui mare [teolog] al secolului 20, [redat] în limba lui: „Precum Sfânta înțelepciune este desăvârșirea exprimării trăirii sfântului prin arhitectură, astfel și Dumnezeiasca Liturghie grecească este exteriorizarea clasică a trăirii creștine a divinului, prin intermediul poeziei și al altor arte, prin cuvinte și prin preoție, prin cuprinsul ei moral, prin înălțimea mișcărilor simbolice și practice” (N. I. Loubari, „Symbosion Osion”, vol. 2, Atena, 1962, p. 24).
Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri
Asemănarea cu grandoarea ei se datorează și din participarea credincioșilor. Se accentuează mai înainte de toate participarea liberă și conștientă la acțiunile [liturgice] împotriva diferenței sau a nepăsării, care, din păcate, caracterizează pe cei mai mulți. Nimeni, pe de altă parte, nu poate să neglijeze faptul că: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt 7:21).
Prin voia lui Dumnezeu se înțelege, întâia oară, participarea la cult nu în mod formalist, ci cu voința de a lucra „pe pământ” rânduiala cerului, imitând modelul sfinților, precum se evidențiază în cântările și în icoanele lor.
Prin acest înțeles, prezența noastră la celebrarea Sfintei Liturghii, precum și încercarea de intrare în duhul celebrărilor, este considerată obligatorie pentru cucerirea țelurilor ei. Diferit este să adorăm chipuri și să ne sustragem de la conținut, după înțelesul parabolei cu vameșul și fariseul (Lc 18:10-14), al bogatului și al săracului Lazăr (Lc 16:19-31), ca model […]
Drumul de comunicare între cititor și experiența liturgică
Biserica, ca mijloc de neînlocuit și veșnic, propune adorarea, după cum aceasta este prezentă în Liturghie și „în extensie” în viața de zi cu zi a ei. Fiindcă, de la adunarea „în Hristos” (Mt 18:20) și de la comuniune cu Duhul cel Sfânt se pompează adevăruri de nedezmințit și puteri invincibile în războiul nostru contra păcatului și a morții.
Adevărurile cele fixe și nepieritoare, prin „purcederea” lor în cadrul Sfintei Liturghii analizează faptele cele viitoare, simplificatoare, atât timp cât se consideră realizabile și oportune.
Destule lucrări despre această temă, publicate în ultimele vremuri, mai cu seamă cercetările patristice ale Liturghiilor, precum cea a Sf. Nicolae Cabasila, vor deschide drumul de comunicare între cititor și experiența liturgică, precum și trăirea Bisericii. Șaisprezece veacuri de compunere și consacrare a Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, și nevoile liturgice nu s-au schimbat. Credinciosul de astăzi cere însă informare precisă, nu numai de la amvon sau dintr-o carte, ci și din bazele electronice de căutare, pe care și Biserica este datoare să le pună în valoare și să le verifice.
Cererea neliniștită și ținta rămâne, de asemenea, ridicarea atmosferei de adorare și restabilirea climatului mistagogic al cultului, precum aceasta se exprimă și se trăiește mai cu seamă în Liturghia Marelui Vasile și în Liturghia Darurilor celor mai înainte sfințite.
Soluția problemei contemporane de participare, care se observă pe parcursul Sfintei Liturghii, precum și în cadrul altor Sf. Taine, stă în conștientizarea faptelor soteriologice și a semnificațiile lor. Soluția poate să iese din responsabilitatea de catehizare și de lămurire a Trupului Bisericii.
(traducere din lb. neo-greacă de Drd. Alexandru Prelipcean, după originalul: Nicolae K. Markantonis,Orthodoxos Leitourgia kai latreia: periexomeno-telesi-biosi, Ekd. Kornelia Sfakianakis, Atena, pp. 55-57)