Un oficiu liturgic specific Postului Paștelui este „Pavecernița Mare”. Ea este numită „mare” pentru că este o amplificare a slujbei „Pavecernița Mică”, ce se săvârșește în afara postului. Altfel spus, Pavecernița dobândește prin această amplasare în post o semnificație conformă acestuia. Este o slujbă mai lungă decât cea care se săvârșește în mod normal, având inserată în conținutul ei și oficiul slujbei mici.
Slujba Pavecerniței nu se înscrie în ciclul solar obișnuit
Pornind de la originile Pavecerniței, trebuie subliniat faptul că ea apare în Biserică pe filieră monahală, săvârșindu-se la început de către călugării reuniți în biserică după masa de seară. Acest oficiu încheia cursul liturgic zilnic și reprezenta slujba de seară.
Întrucât în timpul Postului Mare slujba Vecerniei, care pe parcursul anului este așezată la apusul soarelui, este deplasată mai înainte, a trebuit ca timpul lăsat liber de acest oficiu să fie completat, sfârșind așadar ziua nu cu masă, ci cu rugăciune. Drept urmare, slujba Pavecerniței nu se înscrie în ciclul solar obișnuit, ci este o rugăciune amplă, prin care se cere de la Dumnezeu întâi de toate iertarea păcatelor săvârșite în timpul zilei și, pe de altă parte, ajutor pentru noaptea ce se apropie.
O transformare a rugăciunii private de seară
În plus, originea ei stă probabil și în rugăciunea de seară pe care trebuie să o facă orice creștin în privat. Principalele etape ale formării acestei slujbe sunt atestate în timpul secolului al IV-lea, în anumite documente de practică liturgică a monahilor și laicilor care trăiau ca ucenici ai Sfântului Vasile cel Mare. Acesta prescria în Regulile Mari că trebuie făcută o rugăciune între ultima masă a zilei și culcare. Un alt părinte al Bisericii, Ioan Casian, descria acest oficiu ca o dublare a slujbei de noapte, și nu ca o Pavecerniță. În fine, de subliniat este faptul că ea reprezintă o transformare a rugăciunii private de seară într-un oficiu monahal care va asimila pe parcurs elemente ale ciclului cotidian.
În continuare, în conținutul ei vom remarca faptul că preia teme atât din slujba Vecerniei, cât și din cea a Miezonopticii. Întâi de toate, preia tema mulțumirii pentru ziua scursă, din canonul Vecerniei, iar pe de altă parte preia imitarea veghii îngerilor din canonul Miezonopticii, sfințind în acest mod momentul trecerii de la zi la noapte. Pe de altă parte, ea îngăduie credincioșilor să se adapteze condițiilor de rugăciune nocturnă.
Pavecernița Mare e alcătuită din trei oficii distincte
Așa cum am amintit, în timpul Postului Mare, oficiul Pavecerniței este supus unei modificări considerabile. De exemplu, de luni seară până joi seară, în fiecare din săptămânile Postului, cât și în primele trei zile ale Săptămânii Patimilor, se celebrează Pavecernița Mare, iar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică seara, Pavecernița Mică. În fapt, Pavecernița Mare e alcătuită din trei oficii distincte, înlănțuite prin repetarea refrenului: „Veniți să ne închinăm și să cădem…”. Prin urmare, aceste cuvinte scot în evidență caracteristicile Postului Mare, și anume lungimea și repetiția.
În consecință, Pavecernița Mare este o slujbă specifică Postului Paștelui, cu substrat monahal, caracterizată prin împletirea slujbei Vecerniei cu cea a Miezonopticii, prin care credinciosul se adaptează mai ușor condițiilor ascetice de rugăciune. Oficiul Pavecerniței Mari ne ajută, așadar, să veghem ca îngerii și să mulțumim ca oamenii.
(Marius-Adrian Călin)
